Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada ianuarie-septembrie 2023, au însumat 10,7 milioane persoane, în creştere cu 12,1% faţă de perioada similară din 2022. Din total, aproape 85% sunt turişti români, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Durata medie a şederii în perioada 01.01.-30.09.2023, a fost de 2,2 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2,1 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în primele nouă luni a fost de 31,5% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,5 puncte procentuale faţă de perioada 01.01.-30.09.2022.
Pe judeţe, în perioada 01.01.-30.09.2023, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1.497.400 persoane), Municipiul Bucureşti (1.353.800 persoane) şi Braşov (1.137.000 persoane) iar numărul de nopți plătite de turişti în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), a crescut în: Constanţa (5.013.900), Municipiul Bucureşti (2.682.600) şi Braşov (2.156.600).
Mulți străini intrați în țară și mulți români plecați în concedii în străinătate
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 01.01.- 30.09.2023, au provenit din: Germania (174.200 persoane), Israel (135.600 persoane) şi Italia (134.000 persoane). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-30.09.2023 de 11.415.500 persoane, în creştere cu 18,8% faţă de perioada 01.01.-30.09.2022.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele nouă luni ale anului de 14.994.100 persoane, în creştere cu 13,3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022.
Un comentariu
Tot marea este cea mai mare atractie!
Daca nu ar fii Castelul Bran, Brasovul ar fii mult in urma!
Brasovul este folosit ca escala a turistilor in drum spre Bran
Se vede si la nr de innoptari , 1 noapte si ceva de turist!
Munte este peste tot in tara asta!
Adevarul ca mai mult de 2 zile nu ai ce vizita in Bv
biserica Neagra, Muzeul.din Piata Sfatului, Bastionul Tesatorilor si Schei
De cate ori sa le viziteze un turist?
Si ca vb de turism
In afara de Predeal si Moieciu- care fie vorba numai statiune nu e, cam ce statiuni mai sunt?