Începând din 16 octombrie, serviciul de ridicări auto a redevenit funcțional la nivelul municipiului Brașov după mai multe sincope birocratice care au bătut pasul pe loc ani la rând. Astfel, polițiștii locali și cei rutieri, au posibilitatea să dispună, pe lângă aplicarea sancțiunilor contravenționale, și ridicarea autovehiculelor care încurcă circulația și mai ales pun în pericol siguranța altor șoferi sau pietoni.
Potrivit datelor oferite de Primăria Brașov, până la finalul lunii trecute au fost ridicate 55 de mașini parcate neregulamentar. Trei șoferi au scăpat de ridicare, după ce au ajuns la mașină chiar înainte de a începe procedura, alți doi au achitat taxa pe loc și li s-a înapoiat mașina, iar patru au primit doar amendă, deoarece și-au luat mașina înainte să ajungă utilajul de ridicări. Cele mai multe ridicări au fost făcute în zona Colinei Universității, dar și de pe străzi secundare din cartiere. De exemplu, în weekend, mai multe mașini au fost ridicate din colțurile intersecțiilor sau de pe trecerile de pietoni din cartierul Avantgarden.
Autoturismele staționate neregulamentar sunt ridicate în urma dispoziției unui polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sau a dispoziției unui polițist local. Ridicarea mașinilor și eliberarea lor se va face non-stop, 24 de ore din 24. Mașinile staționate neregulamentar pot fi recuperate din spațiul special amenajat pentru depozitarea acestora, de pe str. Hărmanului nr. 47K, vizavi de sediul RATBV. Recuperarea autovehiculelor se va face după plata unei taxe de minim 985 de lei, valabilă dacă mașina este recuperată în primele 12 ore de la momentul ridicării.
Conform regulamentului, tarifele pe care le vor plăti cei care parchează neregulamentar sunt:
– 625 de lei pentru ridicarea autovehiculului;
– 260 de lei pentru transportul acestuia la zona de depozitare;
– 200 de lei/24 h/vehicul taxa de depozitare.
Telefonul de contact al operatorului Tetkron SRL, în cadrul dispeceratului non-stop, este 0770-369.369