Consiliul Județean Prahova ar putea anunța miercuri, 25 octombrie câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția Centurii Bușteni-Azuga, contract de aprox. 600 de milioane lei. La a doua licitație pentru realizarea șoselei cu o lungime de aproape 10 kilometri, trei constructori au depus oferte, iar CJ Prahova a stabilit termenul de 25 octombrie pentru evaluările tehnice și financiare. La prima licitație CJ Prahova a descalificat ofertele Ozaltin (Turcia) și Coni (România). În lipsa Autostrăzii Ploiești – Brașov, Centurile Comarnic și Bușteni și Drumul Județean pe Valea Doftanei sunt proiecte care ar trebui să contribuie la fluidizarea circulației pe DN 1 Comarnic – Predeal, anunță economedia.ro.
Centura Bușteni – Azuga va avea un tunel cu o lungime de 90 de metri care subtraversează oblic DN 1 și Magistrala CFR București – Brașov, dar și un semitunel cu o lungime de 200 de metri, parțial îngropat la intrare în Azuga, cele două lucrări de artă fiind printre cele mai dificile de pe traseul complet de 9 kilometri prevăzut pentru șoseaua care va funcționa ca o centură a celor două stațiuni. Durata contractului este de 36 de luni, iar finanțarea asigurată prin Programul Transport 2021-2027. Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru cele două Centuri în mai 2023, licitațiile fiind lansate cu Clauză Suspensivă.
Pe 16 august, au fost depuse următoarele oferte pentru Centura Bușteni-Azuga:
1. Ofertant unic : Itinera Spa (constructorul Pasajului Popești-Leordeni)
2. Asociere: OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Leader),VISIO CONSTRUCTION WORKS (Constructorul primului lot al Drumului Expres Craiova – Pitești)
3. Asociere: CONI (Leader),SC GOTT STRASSE SRL,PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L.,DRUM POD INVEST,”NVO “TRANSINZHINIRYNG” LLC, Automagistral-Pivden (constructor pe lotul 2 al Autostrăzii Moldovei, lider fiind Trace – Bulgaria).
Lucrări de artă prevăzute: pasaj peste râul Prahova şi CF km. 1+835 ÷ 2+445; pod peste râul Prahova la km. 2+665; pod peste râul Prahova la km. 2+955; pod peste pârâul Jepilor la km. 3+825; pod peste râul Prahova la km 4+195; subtraversare strada Zamora km 4+685; pod peste râul Prahova la km 5+495; viaduct km 5+955; pod peste râul Prahova la km. 7+165; subtraversare DN 1 și CF km 7+480 ÷ 7+530; pod peste râul Prahova la km 8+095; pod peste râul Prahova la km 8+255; pod peste râul Prahova la km 8+375; pod peste râul Prahova la km 8+515; pod peste râul Prahova la km 8+605; semitunel km 8+935÷9+075; pasaj peste râul Prahova şi CF km 9+085 ÷ 9+310″ -Nota de Fundamentare.
Memoriul tehnic pe care l-a realizat proiectantul Irimat propune 10 poduri peste râul Prahova, un pod peste pârâul Jepilor, câte două pasaje peste râul Prahova și Calea Ferată (Magistrala 300) și două subtraversări: strada Zamorei și DN 1 – CF București – Brașov. De asemenea, la km 9 al centurii, la Azuga, va fi realizat un semitunel. Viteza de proiectare a drumului, specific pentru clasa III și zona de munte este de 60 km/h.
Contractul pentru Centura Comarnic a fost semnat pe 22 mai cu Asocierea Frasinul – Arthenis.
Centurile Comarnic și Bușteni au fost transferate de la Ministerul Transporturilor/Compania de Drumuri la Consiliul Județean Prahova după ce CNAIR a ratat două licitații. În 2018, contractul pentru Centura Bușteni (variantă scurtă fără ieșirea în Azuga) a fost reziliat după ce firma câștigătoare (constructor de apartament) nu a mai depus scrisoare de garanție bancară, iar în 2021 CNAIR a anulat licitația pentru Centura Comarnic (profil de autostradă).
Un comentariu
O bâjbiială indecentă și falsă !
La mljoc e teama Sudului de dezvoltarea Ardealului, a Brașovului, în special. Revoltător !