Matei Şincăneanul, stareţul Mânăstirii de la Şinca Nouă, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor Români”, a anunţat public că i-a fost piratat contul de Facebook numit Matei Şincăneanul. Acesta şi-a făcut un alt cont cu numele Ieromonah Matei, ca să poată anunţa ceea ce i s-a întâmplat şi cere credincioşilor să nu dea curs cererilor de donaţii care vin din partea contului piratat, scrie Salut Făgăraş.
„În atenţia voastră! Aveţi grijă cu acest profil că vă fură banii şi datele personale, nu vă angajaţi în discuţii. Reportaţi şi daţi block. Nu-l mai ţineţi la prieteni”, a anunţat iniţial părintele stareţ.
„Fac din nou anunţul cu atenţionarea de a da report la acest profil şi apoi de a-l bloca, fiindcă este vechiul meu profil care a fost piratat şi caută prin orice mijloc să vă ceară bani”, a revenit părintele, miercuri. Banii sunt ceruți de hackeri pentru copii neajusotrați din orfelinate, iar probabil hackerii nu sunt români și folosesc google translate pentru a scrie mesajele, dat fiind modul de exprimare.
Construcţia mânăstirii de la Şinca Nouă a început în 2009, pe locul unei vechi mânăstiri care a existat aici prin secolul al XVII-lea. La momentul acesta se construieşte biserica mare a mânăstirii, dar credincioşii au la dispoziţie biserica iniţială, unde se păstrează moaşte ale Sfinţilor Români, precum şi pangarul.