
Pe 12 noiembrie, la poalele Tâmpei ar urma să fie organizate trei competiții de alergare, iar în cazul a două dintre ele vor trebui instituite și restricții de circulație. Cea mai importantă competiție este Crosul 15 Noiembrie care marchează prin sport, unul dintre cele mai semnificative momente în lupta împotriva regimului comunist.
Acesta ar urma să înceapă la ora 9.00, startul urmând să fie dat din incinta fabricii de camioane. Apoi, alergătorii își vor continua cursa pe Str. Poienelor – Calea București – Spitalul Județean – Spitalul Astra – Intersecția „Trei Alimentare” – Bd. 15 Noiembrie – Centrul Civic – Biserica de Lemn – Hidromecanica/AFI – Tribunalul Brașov – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul Sică Alexandrescu – Modarom. Pe toate aceste străzi, la edițiile trecute, circulația a fost închisă în totalitate, astfel că astăzi, Comisia de Circulație ar urma să stabilească ce restricții se vor impune și în ce intervale orare, astfel încât traficul să nu fie afectat în totalitate.
Comisia ar urma să aprobe și intervalul de restricții pentru Campionatul Național de Duatlon distanță Sprint , ce este propus a se derula pe traseul Modarom – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – sens giratoriu AFI intersecție cu Str. N. D. Cocea.
O altă competiție ce va avea loc duminică, 12 noiembrie, este CN Duatlon, Trikids, care nu va impune restricții de circulație rutieră, urmând să se desfășoare doar pe străzi pietonale: Modarom – Str. Postăvarului – Str. Diaconu Coresi – Piața Sfatului- Curtea Bisericii Negre – Str. Paul Richter – Str. Poarta Schei (trotuar) – Parc Facultatea de Silvicultură – Str. G. Barițiu (trotuar) – Curtea Bisericii Negre – Piața Sfatului – Str. Republicii – Str. Postăvarului – Bd. Eroilor/Modarom.
Totodată, pentru buna desfășurare a celor trei evenimente este propusă închiderea circulației pe artera dintre magazinul Star și Modarom, atât sâmbătă 11 noiembrie, cât și duminică, 12 noiembrie.