Municipalitatea brașoveană a depus la Guvern, în decembrie anul trecut, un proiect pentru finanțarea totală prin fonduri europene PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) a unui Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Proiectul a fost admis atunci cu un punctaj foarte ridicat, pentru ca anul acesta, în august, Ministerul Sănătății să renunțe la el. Justificarea ministrului Alexandru Rafila a fost că banii au fost tăiați de UE, la re-negocierea proiectelor din PNRR. BizBrașov anunța, la începutul lunii septembrie, că explicațiile lui Rafila nu prea au un suport în realitate, aici. Europarlamentarul român Ramona Strugariu susține, de-a dreptul, că ministrul Sănătății a mințit atunci când a spus că banii pentru Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase de la Brașov au fost tăiați de Uniunea Europeană. Afirmația a fost făcută într-o ediție specială a Interviurilor BizBrașov „Vorbe sau Fapte cu Ovidiu Văcaru”, filmată la sediul din Strasbourg al Parlamentului European.
„Minte ( n.r. ministrul Rafila). Au pierdut banii. Ei (n.r Ministerul Sănătății) știau că se vor pierde banii pentru că nu sunt gata și nu au făcut ce ar fi trebuit să facă. Și acolo unde proiectele au fost gata (n.r. spitalul din Brașov), nu au vrut să dea prioritate unor lideri locali care nu erau de aceeași culoare politică. Și nici nu au avut curajul să asume la timp că nu sunt gata (ministerul sănătății) pentru că asta ar fi însemnat că își pierd capital electoral și că nu își vor putea servi clientela politică”, a afirmat europarlamentarul Ramona Strugariu la Interviurile BizBrașov „Vorbe sau Fapte cu Ovidiu Văcaru”
Europarlamentarul român susține că actualul guvern nu este în stare să gestioneze o astfel de oportunitate financiară:
„Ne batem joc de oameni și ne batem joc de oportunități. 27 de miliarde de euro are de luat România din PNRR, plus 1,39 de miliarde componenta de energie „Repower EU”. Bani pe care România va trebui să-i aducă, pentru proiecte. Din 27 de miliarde am reușit, cu chiu cu vai, să facem plăți de 2,4%, 650 de milioane de euro. Atât am fost noi în stare să facem facem proiecte ca să luăm bani europeni. Restul stau la banca națională, cam 9 miliarde de euro primite până acum, mai sunt mulți bani de primit, dar trebuie să îndeplinim niște cerințe și acești bani, toți, trebuie cheltuiți până în 2026” a mai comentat europarlamentarul român.
Mai multe detalii despre cum poate Europa să ajute România în continuare, în ediția specială a Interviurilor BizBrașov „Vorbe sau Fapte cu Ovidiu Văcaru” realizată la sediul din Strasbourg al Parlamentului European.