Odată cu dezvoltarea imobiliară a periferiei cartierului Tractorul, unde practic s-a format un nou cartier, și traficul a explodat. Circulația ar urma să se intensifice și mai mult în următoarea perioadă, ținând cont că alte mii de familii se vor muta în noile blocuri, ce sunt în construcție.
Astfel, și edilii caută soluții în vederea asigurării unei fluențe a traficului și optimizarea circulației pe străzile existente. În acest sens, este luată în calcul semaforizarea unei intersecții, respectiv cea dintre străzile 1 Decembrie 1918 și I.V. Socec, fiind emis un certificat de urbanism care stabilește condițiile pentru lucrările de instalare a unui astfel de sistem. În prezent, strada cu prioritate este I.V. Socec, iar traversarea intersecției la orele de vârf este anevoioasă la orele de vârf.
Cu ani în urmă, era luată în calcul semaforizarea intersecției dintre 1 Decembrie 1918 și Bronzului, dat fiind faptul că avuseseră loc și o serie de accidente, însă până la urmă proiectul nu a mai fost implementat fiind instalate doar limitatoare de viteză și stâlpi opritori care să împiedice parcare autovehiculele pe prima bandă ceea ce ducea la reducerea vizibilității pentru cei care ieșeau de pe drumul fără prioritate (str. Bronzului).
2 comentarii
Poate afla, cumva, actualul primar, că Strada Ioan Popasu, din același cartier, nu are, de-a curmezișul, NICI O TRECERE DE PIETONI, pe toată lungimea sa! Dar în mandatul ăsta…
Traficul este asa cum pe la aceasta intersecție pentru ca Socec are prioritate, ceea ce e total aiurea ca o strada secundara cu 2 benzi sa aiba prioritate( care a fost schimbata acum cativa ani), si din cauza ca multi soferi care vin dinspre Coresi si merg spre Bartolomeu aleg sa vina pe Socec profitand de faptul ilogic ca au prioritate fata de 1 Decembrie, in loc sa mearga cum e normal pe Independentei si astfel traficul se aglomereaza. Daca Socec ar avea Stop, cum a fost mereu pana acum vreo 5 ani, multi nu ar mai tranzita pe Socec. Faceti un experiment cu Stop pe Socec si o sa vedeti cat se elibereaza strada de masini.