Pentru a face loc noului garaj al RATBV, de mai bine de două luni, la sediul de pe strada Hărmanului se derulează lucrări de demolare. Astăzi a venit rândul și Biroului Serviciului de Control, un „loc de amintiri nu tocmai plăcute pentru unii”, după cum au precizat reprezentanții operatorului de transport.
Aceștia speră ca brașovenii să nu prea aibă de-a face cu Serviciul Control și să își valideze tichetele de călătorie la urcarea în mijloacele de transport în comun.
Serviciului Control al RATBV funcționează de la finele lunii septembrie în incinta terminalului „Roman”, de pe Strada Poienelor. Pentru lămurirea oricărei situații legate activitatea controlorilor RATBV, brașovenii pot primi relații în fiecare zi lucrătoare, între orele 08.00 – 16.00.
De asemenea, vă amintim că în incinta aceluiași terminal se află și Biroul de Obiecte Pierdute al RATBV.
Citește și:
Pe ce trasee din Brașov sunt cei mai mulți blatiști.