Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz- Post Poliție Racoș, împreună cu lucrătorii Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Pădurea Bogății R.A., au desfășurat ieri o serie de activități operative pe raza de competenţă, în intervalul orar 16.30-18.30, acționând cu preponderență pe linie de silvicultură.
Astfel, în acest interval, polițiștii și pădurarii au depistat pe drumul forestier din zona denumită „Pârâul cald”, de pe raza comunei Racoș,un vehicul, în care un bărbat, de 45 de ani, transporta material lemnos, de esență carpen, fag și jugastru.
Acesta nu deținea documente de legalitate privind proveniența și transportul materialul lemnos, fapt pentru care polițiștii au dispus sancționarea contraventională a bărbatului conform legislației silvice.
Ulterior, în aceeași zonă, a fost oprit un tractor agricol, prevăzut cu semiremorcă artizanală, în care se afla material lemnos. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul, care se afla la volanul tractorului, ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras cantitatea de aproximativ 2 m.c. material lemnos, din speciile gorun și diverse esențe tari.
Cu privire la cele constatate în acest caz, s-a întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori și furt de arbori”, sub cooordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.
În ambele cazuri, polițiștii au procedat la confiscarea materialului lemnos și la darea acestuia în costodia ocolului silvic competent.