
BizBrașov vă informa în exclusivitate, sâmbătă, în legătură cu o situație conflictuală care a apărut la Școala Gimnazială nr. 11 din Brașov. Copiii din clasa pregătitoare D susțin că sunt agresați în permanență de un coleg violent. Vineri, mai mulți părinți, inclusiv cei ai copilului ”problemă” au fost la școală, pentru a încerca o rezolvare a situație, împreună cu direcțiunea. Printre măsurile luate de direcțiunea Școlii Gimnaziale nr. 11 a fost cea de a informa Biroul Poliției Școlare despre situație.
Ca urmare, polițiștii au început cercetările în acest caz și astăzi s-au deplasat la școală pentru a discuta cu copiii.
„La data de 29.09.2023, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Brașov s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.
Paralel cu desfășurarea activităților polițienești specifice în astfel de cazuri, s-a stabilit cu directorul unității de învățământ ca luni, 02 octombrie a c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară să fie prezenți la clasa din care fac parte elevii în cauză în vederea desfășurării de activități de informare pentru asigurarea unui climat școlar sigur”, au transmis polițiștii, după publicarea informațiilor în publicația BizBrașov.
Dar majoritatea părinților din clasa pregătitoare D de la Școala Gimnazială nr. 11 din Brașov nu și-au lăsat astăzi copii la școală, în semn de protest față de situația din clasă. Din informațiile BizBrașov, la ore se află doar 2 copii, astfel încât polițiștii nu au cu cine să vorbească.
Aparent, micuții elevi se vor întoarce în bănci marți, cu speranța că nimeni nu-i va mai bate la școală.
Un comentariu
Aceasta scoala are mai multe probleme nu doar aceasta și asta doar din cauza acestei directoare care are o atitudine dictatoriala și comunista pe alocuri care obliga copii sa mănânce de la o firma de catering la care ea are anumite conexiuni,pt ca i s a adus la cunoștință de mulți părinți ca mâncarea este sub orice critica iar ea a justificat prin faptul ca nu poate sa facă nimic ca e contract făcut cu acea firma.Bizbrasov sunteți jurnaliști,va rog faceți săpături mai adânci și o sa vedeți câte nereguli sunt la aceasta scoala condusa de o incompetenta.