La 1 octombrie1869, conducerea de servicii poştale din Austro-Ungaria introduce în circulație prima carte poştală din lume. La 26 ianuarie 1869, Emmanuel Hermann, profesor de economie la Academia Militară din Viena, într-o publicaţie periodică propune administraţiei poştale naţionale „un nou procedeu de corespondenţă poştală”. Serviciul poştal austriac, ţinând cont de propunerea lui Heinrich von Stephan şi de preţul propus de Emmanuel Hermann, la 1 octombrie 1869 emite prima carte poştală din lume.
Aceasta era din hârtie de culoare gălbuie, mărimea 123 x 83 mm, cu inscripţia „Korrespondenz – Karte”, la preţul de doi creiţari (o jumătate din preţul necesar expedierii unei scrisori). Noul gen de corespondenţă a avut succes imediat (peste nouă milioane au fost vândute în primul an), fiind acceptat şi în alte ţări: în 1870 în Marea Britanie, Finlanda, Elveţia, în 1871 în Canada, Belgia, Olanda, Danemarca, în 1872 în Rusia, Suedia, Norvegia, Chile, în 1873 în România, Franţa, Germania, Spania, Serbia, SUA, în 1874 în Italia ş.a.m.d.
Istoria cărţii poştale în România începe cu „Legea asupra cărţilor de poştă”, aprobată prin Decretul nr. 789 din 31 martie 1873 (acelaşi an în care s-au emis primele cărţi poştale în SUA, Franţa, Germania, Spania şi Serbia). În primele cinci luni s-au vândut 41.500 de exemplare.
Prima carte poştală ilustrată de pe la noi a fost de producţie manufacturieră (necirculată), fiind concepută şi realizată „manu propria” de poetul Al. Macedonski, în anul 1888. Câţiva ani mai târziu, la 29 august 1894, a fost emisă prima carte poştală românească, oficială, în producţie de serie. Ea a fost pusă în vânzare odată cu inaugurarea, la Bucureşti, a Expoziţiei Cooperatorilor Români, prilej cu care a avut loc şi prima expoziţie filatelică oficială.
A fost tipărită pe trei variante de carton (roşu, galben şi albastru), în ediţie limitată, şi a avut un caracter ocazional, după cum reiese din textul însoţitor: „Bucureşti 1894. Amintire de la Expoziţia Cooperatorilor“. De altfel, imaginea reprezenta chiar pavilionul expoziţiei din Cişmigiu. În anul 1895, librăria lui Carol Muller din Bucureşti pune în vânzare cărţi poştale ilustrate „Souvenir de Bucarest” şi „Souvenir de Sinaia”, cu 2 lei bucata, considerate de specialiştii români ca fiind primul set de cărţi poştale ilustrate litografiate din Bucureşti. De remarcat că preţul era destul de piperat (2 lei/ aur însemna cam 26 de dolari), în comparaţie cu cel al unei cărţi poştale neilustrate, aceasta costând 10 bani cu tot cu timbru poştal. Cărţile poştale ilustrate erau, aşadar, un fel de produse „de fiţe”.
Preţurile la care se comercializează cărţile poştale de colecţie variază, în principiu, în funcţie de anul editării şi numărul de exemplare puse în circulaţie la vremea respectivă. Astfel, întâlnim cărţi poştale din anii ’50-’60 scoase la vânzare cu 1-2 lei, editări interbelice cu preţuri variind între 10 şi 100 de lei, dar şi unele, fie din aceeaşi perioadă, fie chiar mai vechi, al căror preţ pare nefiresc de mare sau de mic. O vedere din Moreni, de pildă, datată 1922, costă 120 de lei, iar o carte poştală cu o imagine din războiul româno-bulgar (trecerea Dunării la Zimnicea, de către trupele române) – doar 45 de lei.
Printre cele mai frecvente imagini de cartofilie se numără cele care reprezintă insula Ada-Kaleh. Ea a fost imortalizată de nenumărate ori, începând din secolul al XIX-lea până în anul 1970, când a fost înghiţită de apele barajului de la Porţile de Fier. Există vederi cu dispăruta insulă din 1899 (120 lei), din 1918 (50 lei), din 1924 (50 lei), din 1927 (40 lei), din 1950 (40 lei) etc. Preţul unei cărţi poştale este variat aşadar de multe „imponderabile”. Mai contribuie la creşterea acestuia marca poştală sau semnatarul textului de pe verso. Dar, în acest caz, chestiunea se mută pe teritoriul filateliei (căci valoarea o dă timbrul) sau al bibliofiliei (valoarea o dă autograful expeditorului). Sursă: Nicolae Uszkai/FB
