Primăria Braşov urmează să lanseze o licitaţie pentru semnarea unui contract pe 8 ani cu o firmă care să se ocupe de salubrizarea și deszăpezirea străzilor din municipiu, ținând cont că acordul-cadru aflat în vigoare ar urma să expire.
Potrivit proiectului de hotărâre ce a fost dezbătut în ședința de astăzi a Consiliului Local, valoarea maximă a noului acord-cadru este estimată la 690.336.399 lei, din care 61.248.803 lei în primul an, 67.128.689 lei în al doilea an, 73.573.043 lei în al treilea an, 80.636.055 lei în al patrulea an, 88.377.116 lei în anul 5, 96.861.320 lei în anul 6, 106.160.006 în anul 7 şi 116.351.367 lei în anul 8. Sumele reprezintă valorile maximale, iar creşterile de la un an la altul au fost stabilite luând în calcul o rată a inflaţiei de 9,6%, potrivit documentului. Consilierii locali au respins însă caietul de sarcini şi procedura de atribuire propusă de către aparatul de specialitate al Primăriei Brașov, 14 dintre cei 25 de aleși prezenți la ședință fiind împotriva derulării licitației în condițiile propuse.
Conform caietului de sarcini propus pentru această licitaţie, firma care obținea contractul trebuia, printre altele, să se ocupe de măturarea manuală sau mecanică a străzilor şi trotuarelor, să cureţe rigolele, să stropească drumurile, să ridice deşeurile de la coşurile de gunoi stradale, să întreţină zonele verzi.
Un comentariu
Ce ne putem aștepta de la fsn,pnl=USL 2.0 vede toată Romănia de ce sunt in stare incompetenții in frunte cu ki trădătorul celor 6mil de romănii.2024 anul demnități poporului român.VOTUL ne va fi arma dreptății ❤️🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤️