
Posibilitatea ca poliţiştii să poată aplica sancţiuni pe baza imaginilor înregistrate de dispozitivele deţinute de persoane fizice în autovehicule se numără printre modificările legislative anunțate de Ministerul de Interne, în setul de măsuri care vor fi luate în încercarea de a opri traficul și consumul de droguri.
Declarațiile au fost făcute miercuri de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Bogdan Despescu, în prima sa conferință de presă susținută de la scandalul în care a fost implicată Poliția Română după tragedia din 2 Mai, care a scos la iveală detalii revoltătoare.
Despescu a spus că, în urma dezbaterilor la nivelul MAI, vor fi propuse „măsuri de consolidare a cadrului legislativ pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi combaterea infracţionalităţii, în special privind traficul de droguri, traficul de persoane, arme, siguranţă rutieră şi migraţie ilegală”.
Printre modificările legislative care ar urma să fie făcute se numără și posibilitatea ca poliţiştii să poată aplica sancţiuni pe baza imaginilor înregistrate de dispozitivele deţinute de persoane fizice în autovehicule.
- „Valorificarea resurselor tehnice deţinute de către administraţiile publice locale (…). Există un act normativ adoptat în Parlament, este în vigoare şi ne pregătim să operaţionalizăm anumite sisteme. Prin folosirea acestor sisteme stradale ale administraţiei publice locale vom veni cu un plus din punct de vedere al siguranţei rutiere în zonele urbane.
- De asemenea, vrem să utilizăm dispozitivele deţinute de persoane fizice în mijloacele auto. Bineînţeles, atât cele din administraţia publică locală, cât şi cele deţinute de persoane fizice, vor avea o aplicare pe anumite genuri de fapte, fapte cu grad de pericol ridicat. Toate sancţiunile vor fi aplicate în cadru legal, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale şi numai de poliţişti”, a spus Bogdan Despescu.