
Reprezentanții Instituției Prefectului au verificat școlile particulare din județul Brașov. Conform datelor, la nivelul județului nostru sunt înregistrate un număr de 19 astfel de unități școlare.
„Principalele nereguli constatate au fost:
– obligativitatea unităților de învățământ de a implementa măsurile stabilite prin analiza de risc la securitatea fizică;
– afișarea unor semne de avertizare cu privire la existența sistemelor de supraveghere video;
– înființarea de către unitățile de învățământ a jurnalului de service pentru sistemele tehnice instalate, precum și consemnarea intervențiilor tehnice asupra sistemului;
– extinderea sistemului de supraveghere video astfel încât să acopere toate căile de acces, holuri și seiful (acolo unde este cazul);
– obligativitatea întocmirii sistemului tehnic de alarmare și depunerea acestuia spre avizare la IPJ Brașov;
– obligativitatea efectuării verificărilor periodice la instalația electrică (de legare la pământ);
– obligativitatea efectuării verificărilor periodice la instalația de detectare, semnalizare și alarmare;
Având în vedere faptul că Școala Postliceala FEG Education, Făgăraș nu deține autorizația sanitară de funcționare și nu a deținut nici în anul școlar precedent, Direcția de Sănătate Publică Brașov a dispus sancționarea contravențională a unității de învățământ cu suma de 5.000 lei”, au precizat reprezenatnții Instituției Prefectului județul Brașov.