Povestea BizBrașov a început acum 11 ani, când trecerea de la print la online era văzută încă cu scepticism de multe persoane. La început, am fost un site axat pe știri economice, de business, însă, în 2016, inițiatorul proiectului media, Ovidiu Vrânceanu, a decis ca BizBrașov să se transforme într-un site generalist, care să ofere informațiile momentului și să țină la curent comunitatea brașoveană cu cele mai importante știri din județ, dar și din împrejurimi.
De la bun început, echipa BizBrașov a avut o singură misiune: de a spune povești adevărate și de a venit în sprijinul comunității, semnalând derapajele autorităților publice în încercarea de a rezolva problemele cu care se confruntă brașovenii și la care cei responsabili au închis ochii. „BizBrașov a semnalat, cei răspunzători au rezolvat”, și sunt destule astfel de situații, cum ar fi efectuarea unor resistematizări rutiere pentru a veni în sprijinul unor locatari și pentru a fluidiza traficul, o mai mare atenție acordată ordinii și liniștii publice în anumite zone ale orașului, dar și impulsionarea administrației locale pentru a lua decizii în favoarea comunității, în detrimentul unor orgolii.
Am folosit formele jurnalismului narativ (portrete, reportaje) ca să ne aducem mai aproape de alții, să empatizăm cu ei, să descoperim soluții, să găsim curaj și inspirație ca să acționăm pentru a ne transforma viețile, dar și comunitatea în sine. Am căutat modele în comunitate, care să îi ajute pe cititorii noștri să înțeleagă formulele unor business-uri de succes, dar și să îi susținem pe cei care vor să își dezvolte afacerile, astfel încât cu toții să ne dezvoltăm și să evoluăm în plan economic. Totodată, BizBrașov s-a implicat activ și în organizarea unor evenimente de petrecere a timpului liber pentru a da viață orașului și a-i crește atractivitatea, deoarece Brașovul trebuie să se mențină în primele opțiuni ale turiștilor, indiferent de vremuri.
De la un an, la altul, numărul cititorilor noștri a crescut, iar în luna iunie a acestui an, BizBrașov a fost primul ziar online de la poalele Tâmpei care a depășit 1 milion de cititori. Au ajutat și subiectele, care au fost și vor fi prezentate nepărtinitor și cu atenție pentru detalii de către echipa formată din adevărați profesioniști: Ovidiu Vrânceanu, Ionuț Dincă, Laura Nilescu Gal și Ovidiu Văcaru (în ordinea cronologică alăturării proiectului).