
Un brașovean în vârstă de 43 de ani și-a bătut concubina, pe fondul geloziei. Cei doi se aflau în locuința acesteia.
„În urma completării formularului de evaluare a riscului, dar și a altor probe identificate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că există pericol iminent de violență, astfel că, în conformitate cu prevederile legale, au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile față de bărbatul agresor, prin care acesta este obligat să păstreze o distanță minimă față de peroana pe care ar fi agresat-o. De asemenea, în cadrul audierilor, persoana vătămată a arătat și faptul că telefonul mobil îi lipsește, acesta fiindu-i sustras de către partener”, a precizat agentul șef de poliție Daniel Zontea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.