„Cornul și laptele” întârzie la Brașov. Fiecare localitate din județ trebuia să emită hotărâri de Consiliu Local prin să-și dea acordul ca administrația județeană să lanseze licitația pentru achiziție la comun, spun autoritățile județene.
„Am început procedură de achiziție pentru programul cornul și laptele. A fost o procedură destul de dificilă să primim răspunsul de la cele 58 de localități din județ care să ne spună dacă doresc să organizeze în regie proprie acest program sau doresc să facă prin intermediul Consiliul Județean, pentru că fiecare localitate ar trebui să treacă prin Consiliul Local propriu această decizie. În acest moment am centralizat toată informația din 58 de localități, una e vorba de municipiul Brașov, desigur, dorește să facă asta în regie proprie”,a explicat cicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Ciprian Sterpu, potrivit radiobrasovfm.ro.
Chiar dacă și-a exprimat intenția de a derula programul în regie proprie, municipiul Brașov depinde de administrația județeană.
„Așteptăm documentele de la Consiliul Județean privind aprobarea pentru municipiul Brașov să desfășoare singur acest program, precum și alocarea bugetară și ordinul prefectului pentru comisia care va implementa acest program la nivelul județului Brașov, după care vom demara procedurile de achiziție pentru produsele care vor fi distribuite în cadrul acestui program”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Autoritățile județene sunt optimiste și speră ca în două luni să fie implementat programul, dar doar dacă nu vor exista contestații la procedura de licitație, a precizat Ciprian Sterpu.