În ultimele luni, a ajuns foarte frecvent în spațiul public o solicitare a unui investitor imobiliar adresată Primăriei Brașov de a cumpăra un imobil despre care se spune că ar fi fost casa în care Andrei Mureșanu a scris poezie „Un răsunet”, cea care dă versurile imnului României – „Deșteaptă-te române!”.
Ciudat este că istoricii nu dețin date cum că în acel imobil s-ar fi scris versurile imnului. Poezia a fost publicată în 1848, în Gazeta Transilvaniei, iar potrivit istoricilor, Mureșianu ar fi ajuns în casa de pe Castelului abia în 1850. Casa aparținea fruntașului revoluționar Gheorghe Secăreanu, care i-a închiriat lui Mureșanu o cameră în imobil. Valer Rus, directorul Casei Mureșenilor, nu deține informații că versurile imnului au fost scrise în acel imobil, dar este convins că acolo a murit.
Valoarea de piață: Pe la 1,2 milioane de euro
Compania imobiliară Regatta încearcă de vreo cinci ani să vândă casa de pe Castelului. După ani de zile în care nimeni nu s-a arătat interesat, profitând de faptul că acolo au locuit Mureșianu și Secăreanu, vânzătorii au decis să facă valuri politice și să încerce să vândă casa Primăriei Brașov. Cu 1,6 milioane de euro.
Răzvan Calița, managing partner al SVN România Brașov, susține că prețul de piață al imobilului este în jur de 1,2 milioane de euro. „Dacă s-ar face o evaluare, prețul ar fi chiar de 900.000 de euro”, spune sursa citată.
Prețul de vânzare al unui imobil este crescut în funcție de contexte. Casa nu este într-o stare foarte bună, având diverse probleme, necesitând investiții serioase pentru a arăta a casă. Valoarea arhitecturală este spre zero, nefiind ceva ieșit de comun în rezervația arhitecturală din Centrul Brașovului. În aceste condiții, ar mai rămâne valoarea istorică. Pe care vânzătorul încearcă să o potențeze, lipind eticheta „Casa Imnului Național” și transformând-o astfel într-o valoarea națională. Ciudat este că până acum casa nu a fost declarată monument istoric, chiar dacă „aici s-ar fi scris imnul național”.
Istoricul Nicolae Pepene spune că în Centrul Brașovului sunt zeci de case care au o valoare mult mai mare decât imobilul de pe Castelului. „Ar trebui să le cumpere Primăria pe toate?”, se întreabă istoricul brașovean.
Gâlceava politică
Ca să forțeze cumva mâna Primăriei, proprietarul imobiliarului a apelat la adversarii politici ai primarului. Și aceștia au început să dea cu Allen Coliban de pâmânt că „nu iubește România”, că nu vrea să respecte istoria etc. Ba chiar viceprimarul Sebastian Rusu a ajuns să declare pentru Gândul că acesta este imobilul în care s-a născut Mureșianu și că e clar că trebuie să intre în patrimonial orașului.
„Noi am venit să-i propunem domnului primar să cumpărăm Casa Imnului, unde s-a născut Andrei Mureșanu și unde a fost compus Imnul României, unul din simbolurile țării noastre. Este de vânzare Casa Imnului. Problema este că, fiind proprietar o firmă, nu ajungea neapărat informația la Primărie, firma își poate cesiona părțile sociale și nu avem niciun drept de preempțiune”, spune Rusu pentru Gândul.
Dacă ar fi căutat ceva date despre poetul Andrei Mureșanu, Rusu ar fi aflat că acesta s-a născut în Bistrița și că a ajuns în Brașov datorită amiciției legate cu Gheorghe Bariț, fondatorul Gazetei Transilvaniei.
Viața lui Andrei Mureșanu – într-un articol al istoricului brașovean Valer Rus
Andrei Muresanu (16 noiembrie 1816 – 12 octombrie 1863) poet si revolutionar roman din Transilvania, s-a nascut in Bistrita, intr-o familie de tarani. Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”. Poemul său „Un răsunet”, scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluţionar – a fost numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. Din 1990, el a devenit imnul României.
În anul 1825 e primit ca elev la Şcoala normală săsească din Bistriţa, iar peste câţiva ani trece la liceul piariştilor, din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin şi unde studiază doi ani filosofia, apoi teologia. Aici îl are coleg de studenţie, cu câţiva ani mai mare, pe George Bariţ, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română. Cu Bariţiu leagă o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Braşov.
Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele stângace date de diletanţi, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri (Egloga, scrisă la 1832 şi reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistriţa, stimulându-l pe calea lecturii şi a scrisului. Când George Bariţ părăsește Blajul, preluând conducerea şcolii române din Braşov, în anul 1837, se gândeşte să-l aducă de la Blaj şi pe Mureșanu. Întrucât poetul era încă student în ultimul an, Bariţiu îi obţine dispensa de a intra în învaţământ fără a-şi fi terminat studiile. Astfel că în anul 1838 Mureşanu se stabileşte la Braşov, ca institutor la şcoala română condusă de Bariţiu. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcţionează până în anul 1849. Paralel, el începe să colaboreze la gazetele lui Bariţiu, cu poezii şi articole. În acest timp are prilej să cunoscă o seamă de poeţi din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri, care obişnuiau să vină vara, cum ne informeaza Bariţiu, la băi la Vâlcele, nu departe de Braşov. Acest contact cu poeţi deja consacraţi va stimula începuturile literare ale bardului ardelean şi va influenţa în mod vizibil creaţia sa poetică.
Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntaşii revoluţiei. Cu acest prilej scrie Răsunetul, care devine marşul revoluţionarilor români din Transilvania. În 1849, după înfrângerea revoluţiei, poetul trece în Muntenia, împreună cu Bariţiu. Aici e luat prizonier de armata ţaristă şi dus până în nordul Moldovei. La întoarcere se stabileşte ca funcţionar la Sibiu : „concepist guvernial” şi translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaborează la ziarul local Telegraful român, cu poezii şi cu un ciclu de articole, nesemnate care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul suportă greu munca de conţopist. Activitatea poetică a lui Mureșanu nu este deosebit de extinsă, ea are însă toate caracteristicile liricii pașoptiste, alături de particularitățile imprimate de originea transilvăneană a autorului.
Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieţi traduce „Nopţile lui Young”, precum şi o bună parte a Analelor lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese şi o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-şi întreţină familia. La 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum şi o parte din traduceri. Vânzarea cărtii i-ar fi adus, pe langă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărţile se vând greu. Iacob Mureşanu face apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie şi bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea „Astra” îi acordă lui Mureşanu un premiu de 50 de galbeni.
Peste un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul se stinge la Braşov, în sărăcie, „în urma unui morb nervos îndelungat”, cum se menţiona în anunțul mortuar publicat în „Gazeta Transilvaniei”, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiţă de 11 luni, Eleonora, şi pe soţia sa Suzana. Înmormantarea i-a fost cu pompă: a luat parte un numeros public, profesorii şi tineretul şcolar din oraș, care însoţeau sicriul cu torţe şi decoruri.
