Cu peste 40% din locuințe asigurate, Brașovul rămâne cel mai asigurat municipiu împotriva dezastrelor naturale. Potrivit datelor furnizate de către PAID, sunt asigurate aproape 60.000 de locuințe dintr-un total de peste 140.000. Primăria și oamenii au înțeles cât de important este să fii cu un pas înaintea dezastrelor naturale. Încă din 2018, locuitorii care nu au încheiat această asigurare sunt înștiințați de administrația locală.
Între timp, legea s-a schimbat, iar primăriile sunt obligate ca, din ianuarie anul viitor, să-i notifice, semestrial, pe cetățenii care nu și-au asigurat proprietățile. În plus, chiar și autoritățile locale pot încheia aceste asigurări, potrivit antena3.ro.
De mai bine de 5 ani, orașul Brașov e în topul localităților cu cele mai multe polițe de asigurare încheiate pentru locuințe. Primăria și-a făcut un obicei bun ca, odată cu notificările pe care le trimite cetățenilor pentru plata impozitelor și taxelor, să le amintească și de obligativitatea asigurării locuințelor împotriva dezastrelor.
După fiecare notificare, numărul locuințelor asigurate a crescut.
„Cred că, în primul rând, este vorba de conştiinţa brașovenilor şi de faptul că au realizat că este important să se asigure. Dincolo de obligaţiile legale, cred că majoritatea braşovenilor au realizat că în anumite cazuri este bine să ai locuinţa asigurată şi tocmai de aceea, pe lângă obligativitatea legală, au făcut-o şi pentru că au conştientizat importanţa acestei asigurări. Cred că este mult mai important ca fiecare dintre noi să conştientizeze că este în interesul nostru să ne asigurăm locuinţele”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.