Deși este clar că vineri 15 septembrie va fi grevă pe calea ferată, operatorii de transport, printre care și CFR Călători, continuă să vândă bilete de tren, iar CFR SA, gestionarul infrastructurii, nu și-a informat clienții asupra faptului că trenurile nu vor circula, conform clubferoviar.ro.
Persoanele interesate să efectueze călătorie cu trenul în dimineața zilei de vineri, 15 septembrie, vor fi nevoite să suporte întârzieri importante sau chiar să spună adio banilor plătiți pentru biletele de tren, neputând să efectueze călătoriile plătite, ca urmare a grevei angajaților căii ferate.
Cu două zile înainte de declanșarea grevei niciun operator nu și-a anunățat potențialii clienți despre grevă și, mai mult, toți vând fără probleme bilete inclusiv pentru trenuri cu plecare în intervalul grevei de avertisment, anume 7-9 dimineața.
Situația pare a fi responsabilitatea CFR SA, compania care gestionează infrastructura de transport și care are obligația să informeze operatorii asupra imposibilității de a asigura servicii feroviare. Ori oficial, greva nu există.
„Știu de la televizor că va avea greva, de la CFR SA nu avem nicio informare. Desigur că joi seară vom pune un anunț pe site-ul nostru în care să anunțam posibile întârzieri și blocaje în circulația trenurilor”, a declarat pentru Club Feroviar directorul unei companii de transport feroviar călători.
Estimări: Trafic afectat în proporție de 80%
Nu se știe cât de extinsă va fi greva, deoarece federațiile sindicale sunt sau nu sunt simpatizate la nivelul anumitor regionale și ca urmare nu este clar dacă traficul feroviar va fi paralizat în toată țara. Un lider sindical estimează că va fi afectat aproximativ 80% din traficul feroviar de călători. Oficiali ai CFR SA au refuzat să comenteze de ce operatorii de transport nu au fost informați asupra grevei.
Bani returnați pentru bilete de tren
Solicitați de Club Feroviar, oficialii CFR Călători au făcut câteva precizări:
„Greva feroviară anunțată în spațiul public pentru data de 15.09.2023 de către sindicatele feroviare, dar nu și de către companiile feroviare, este una de avertisment și ar putea afecta circulația anumitor trenuri din intervalul orar 07:00-09:00, operate de CFR Călători. În acest context, persoanele care și-au cumpărat bilete la trenurile CFR Călători ce ar putea fi afectate vineri de această eventuală grevă de avertisment vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.”
CFR Călători nu explică însă de ce continuă să vândă bilete la trenuri cu plecare între orele 7.00 și 9.00. Cert este însă că site-urile operatorilor nu ofereau nicio informație privind greva și toate ofereau la vânzare bilete de tren.
La finele lunii trecute, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment între orele 7,00 și 9,00. Acțiunea de protest, se arată într-un comunicat dat publicității de sindicaliști, are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat. Sindicaliștii precizează că întreaga procedură legală de declanșare a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor legale în materie, a fost parcursă.