
Gheorghe Ștefan, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, actual director general al Directiei Generale Pescuit – Autoritatea de Management Programul Operational Pescuit si Afaceri Maritime din acelasi minister, este acuzat de un cetatean elvetian, Yvonne Charpentier, de constituire de grup infractional organizat cu scopul de a favoriza grupul de firme Doripesco din Brasov, potrivit aktual24.ro. Yvonne Charpentier sustine că Ștefan este amantul sorei patronului Doripesco, astfel încât a ajutat grupul de firme să obțina 15 milioane de euro din fonduri europene.
„Din functia de Secretar de Stat coordoneaza atat Programul Operational de Pescuit (DGPAMPOPAM) cat si Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura.
Functia de director general al DGPAMPOPAM este ocupata temporar de prietenul si colegul sau de facultate, Gheorghe Vacaru. De asemenea, acesta si-a numit si alti prieteni in functii de conducere, pe care ii coordoneaza si il ajuta si il favorizeaza in activitatile ilegale pe care acesta le face, impreuna cu intreg grupul”, acuza cetateanul elvetian.
Yvonne Charpentier a sesizat Comisia Europeana, Oficiul European de Lupta Antifrauda si Parchetul European in legatura cu „infractiunile” comise de inaltul oficial de la Ministerul Agriculturii.
Referitor la acuzele aduze, Gheorghe Ștefan susține că sunt fabulații. „O tampenie mai mare ca asta e greu de imaginat. Aceasta Yvonne Charpentier nu exista, dar stim cine este de fapt in spatele acestui nume fals. In popor se spune ‘hotul striga hotii. Poate nu este lipsit de importanta sa va comunic ca in urma solicitarii noastre catre DLAF, am primit comunicare din partea acestora ca suspiciunile de frauda nu se confirma pentru beneficiarul Doripesco”, a declarat Stefan pentru aktual24.ro.