S-a născut şi a crescut în paradisul în care mulţi români visează să ajungă în vacanţă: Republica Dominicană. A terminat Facultatea de Medicină şi i s-a oferit ocazia să lucreze în Statele Unite ale Americii. Modesta Peralta Sosa a avut însă un parcurs pe care dacă i l-ar fi prezentat cineva anterior l-ar fi luat ca o glumă.
Un medic român a zărit-o în fotografiile unor prieteni comuni, au ajuns să corespondeze, iar la prima întâlnire a şi cerut-o în căsătorie. S-au făcut mai bine de 10 ani de când a lăsat Republica Dominicană pentru Braşov, iar de aproape 3 ani cei doi sunt şi părinţii a 2 fraţi pe care i-au adoptat. Pare o poveste desprinsă din filme. Este însă o poveste despre deschidere, asumare şi înţelegerea firii umane, pe care Modesta a dezvăluit-o într-un interviu acordat revistei Life.
V-aţi născut şi aţi crescut în Republica Dominicană. Cum aţi ajuns tocmai în România?
Așa e, da, vin din Republica Dominicană. Ei, uite, acum e bine că e cald şi aici.
E o poveste ceva mai neobişnuită. Eu am facut Facultatea de Medicină la mine, în Republica Dominicană. Cum e şi normal, am avut o gaşcă – aşa se spune, nu? – am avut un grup de prieteni, eram foarte apropiaţi. Şi o parte dintre noi am primit oportunitatea să plecăm pentru studii în Statele Unite, alţii au plecat în Mexic.
Eu începusem procesul pentru rezidenţiat în SUA, dar au fost mai multe motive care m-au ţinut acasă. Aveam şi o specialitate în cercetare şi nutriţie, lucram la universitate, aveam o poziţie bună acolo şi, cel mai important, tata era foarte bolnav în acel moment şi nu voiam să fiu departe de casă. Am continuat să fac cercetare şi am lucrat sub formă de colaborare cu Rochester University şi Columbia University.
În SUA era şi o prietenă bună care a cunoscut acolo un român care terminase facultatea la Cluj Napoca, după care plecase din ţară. Ei şi-au făcut o familie, am devenit prieteni foarte buni toţi. Iar el era cel mai bun prieten al actualului meu soţ.
Aşa aţi ajuns să vă cunoaşteţi?
E o poveste ceva mai ciudată. Între timp prietena mea şi soţul ei au făcut un copil, iar botezul era planificat în SUA. Eu trebuia să stau lângă tata şi nu aveam cum să ajung, aşa că m-am dus în vizită cu o săptămână înainte, ca să sărbătorim în acest fel naşterea copilului. Ne-am plimbat, am stat mult împreună, am făcut o mulţime de poze.
Eu am plecat, apoi a mers în vizită la ei Dragoş. A văzut pozele în care apăream şi eu şi a întrebat imediat cine sunt. Nic, soţul prietenei mele, m-a sunat şi mi-a zis că are un prieten căruia îi place de mine. El mereu glumea cu mine, îmi trimitea poze cu prietenii lui.
De la nisip alb la zăpadă: o călătorie fascinantă despre deschidere și asumare cu Modesta Peralta Sosa
Voia cu orice preţ să vă mărite?
Da, dar îi şi plăcea mult să glumească. Şi eu, tot glumind, îi zic să-i dea şi mail-ul meu, şi numărul meu de telefon şi adresa de acasă. (n.r.: râde) Iar nu la mult timp după aceea chiar primesc un mail de la Dragoş. Nu aveam niciun gând, de niciun fel, dar eu sunt o persoană foarte prietenoasă, îmi place să am prieteni peste tot în lume, aşa că am început să vorbim. El era tot mai interesat şi a zis că vrea să ne cunoaştem, aşa că a venit la mine, în Dominicană.
Omul era serios. V-a plăcut mult.
Da. Şi din prima zi – abia ne-am cunoscut, eu îmi făcusem planuri să îl duc la muzee, să-i arăt unde lucrez şi el îmi spune: „Vreau să mă căsătoresc cu tine.” Eu, în mintea mea, mi-am spus: „O, nu, cred că omul ăsta e mai nebun decât mine.” Şi uite aşa a trecut timpul, el a venit iar în Dominicană, am venit şi eu în România şi am început o relaţie.
De atunci au trecut deja 12 ani şi jumătate şi suntem căsătoriţi de 10. În decembrie 2012 ne-am căsătorit aici, la Primaria Brașov. Dar eu, fiind catolică şi având o familie mare – eu sunt cea mai mica din 9 frați – am vrut să mă căsătoresc la mine acasă, în Republica Dominicană. Așa că am făcut şi nunta religioasă, în martie 2013 și din aprilie, acelaşi an, sunt aici, în Romania. De atunci ne-am mutat aici. Mie nu îmi place să folosesc cuvinte precum definitiv, pentru că ştim unde stăm astăzi, mâine nu mai ştim ce se întâmplă. Dar acum locuiesc în Brașov.
Ce a spus familia dumneavoastră când ați anunțat că vă măritați și vă mutați în România?
Au fost foarte multe sentimente: tristețe, pentru că plecam foarte departe și știam că va fi mai greu să ne întâlnim; bucurie, pentru că au dorințele de o viață bună pentru mine… multă nostalgie. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru prietenii mei, un amestec de tristețe și nostalgie.
Cum a fost schimbarea, mutarea din Dominicană la Brașov?
Când veneam în vizită era una. Era totul nou, mă uitam mirată în jur, dar după ce m-am mutat mintea mea a început să vadă realitatea. Ştiu, e redundant ce spun acum, dar abia în acel moment am început să văd realitatea adevărată, faptul că trăiam într-o altă ţară, cu o cultură total diferită, cu mâncare diferită, lume diferită. Nu spun că e mai bine sau mai rău, e doar diferit.
A fost un şoc, un şoc ce se întâmplă mai mereu într-un proces de adaptare de acest fel. A fost căsătoria, nunta, luna de miere, apoi: şoc. M-a afectat și emoțional, dar și fizic, am avut niște probleme de sănătate. Apoi, nu eram obișnuită să stau așa de multe zile în casă. Eu sunt foarte activă, lumea de aici e cu totul altfel decât acolo.
O să-ţi dau un exemplu mai simplu, acum. În Dominicană când spui că faci o petrecere, aia e petrecere adevărată. Aici, când mi-a spus cineva că mergem la o petrecere, o aniversare, eu mi-am pus pantofi comozi că ştiam că asta însemna mult dans şi multă socializare. Când am ajuns acolo era multă mâncare, multă băutură, nimeni nu dansa şi era o muzică discretă în fundal. La noi e exact invers: se pune o masă cu mâncare uşoară – tapas, cu băutură răcoritoare şi toată lumea dansează cu toată lumea, toată lumea vorbeşte cu toată lumea, e complet diferit.
Mâncarea, iar, este extrem de diferită. Noi mâncăm mai mult în stil mediteranean, ma uşor, mai răcoros, mai puţine lucruri conservate pentru că nu avem nevoie. Aici se folosesc multe murături, de exemplu, pentru că iarna nu ai acces la prea multe legume.
Dar în afară de diferenţele majore, culturale în primul rând, eu m-am simţit în general bine primită de mai toată lumea. Cei mai mulţi oameni au încercat să mă înţeleagă, mă întrebau ce îmi doresc. Cu câteva excepţii, care însă nu m-au deranjat pentru că nu poţi să te superi pe nişte oameni care nu înţeleg, nu am simţit că sunt exclusă sau nedorită.
Cum a fost adaptarea la muncă? Cât v-a luat să puteţi începe să lucraţi aici?
Asta a fost o situaţie mai complicată, din cauza limbii. Eu vorbeam cu Dragoş în engleză, vorbesc şi spaniolă, dar limba română e o limbă foarte complexă. Are foarte multe rădăcini, nu numai din latină, ci şi slave, arabe, de tot feluri. Cazul gramatical, din nou, noi nu îl avem. Şi în primele luni a fost foarte, foarte greu, mai ales că eu eram obsadată să învăţ repede.
Dar cu un pic de răbdare, cu ajutorul soţului meu şi al unui grup de migranţi din Braşov am început să înţeleg. Am citit mult, l-am rugat şi pe Dragoş să vorbim acasă în română, ca să pot să învăţ mai repede. Dacă ieşeam la cafea, luam meniul în limba română şi încercam să îl citesc. Apoi am început să citesc Caragiale. Credeam că a scris poveşti pentru copii şi că o să-mi fie mai uşor. (n.r.: râde)
Interviul complet AICI
