În august, prețurile medii ale apartamentelor de vânzare din principalele orașe din țară au crescut cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată o analiză realizată de platforma de imobiliare Storia. Câteva orașe din țară, precum Brașovul, au marcat evoluții surprinzătoare, în timp ce Cluj Napoca rămâne cel mai scump oraș pentru proprietăți rezidențiale.
În timp ce prețurile apartamentelor noi au marcat o creștere de 3%, cele ale apartamentelor vechi s-au scumpit în medie cu 5%. Analiza a luat în calcul nouă dintre cele mai mari orașe de pe platforma de imobiliare menționată.
„Atât în segmentul chiriilor, cât și în cel al vânzărilor s-au înregistrat creșteri ale cererii, iar premisele pozitive din economie ne determină să privim cu optimism spre domeniul imobiliar. Rata inflației este în continuă scădere, ajungând la un prag psihologic de o singură cifră, respectiv de 9,4% în luna iulie 2023, ratele bancare au devenit relativ constante, băncile începând să ofere credite cu dobândă fixă atractivă, iar achizițiile realizate cu bani cash sunt la un nivel ridicat și, astfel, populația este mai puțin afectată de eventualele creșteri ale dobânzilor,” a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia.ro & OLX Imobiliare.
În Capitală, este mai ieftin să achiziționezi un apartament nou decât unul vechi. Astfel, prețul solicitat pentru vânzarea unui apartament nou în luna august a fost de 1.489 de euro/mp. În schimb, prețul mediu cerut pentru un apartament vechi a fost de 1.682 euro/mp, o creștere de 7% față de luna august 2022, respectiv o creștere de 3% față de luna iulie 2023.
Cluj-Napoca continuă să aibă cele mai scumpe proprietăți rezidențiale, cu prețuri de cerere pentru apartamentele noi care ajung la 2.496 euro/mp, în creștere cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Pentru apartamentele vechi prețul de cerere a fost în luna august de 2.435 de euro/mp, cu 7% mai ridicat față de aceeași perioadă a anului trecut.
La Iași, proprietarii solicită în medie cu 4% mai mult pentru apartamentele noi, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 1.421 euro/mp. În timp ce, pentru apartamentele vechi, prețul de cerere a ajuns la 1.405 euro/mp, cu 9% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, aceasta fiind cea mai mare evoluție de la an la an, înregistrată la categoria apartamentelor vechi.
Și în Timișoara, prețul mediu pentru apartamentele noi este similar cu cel din Iași, de 1.485 euro, dar nu s-au înregistrat creșteri mari față de anul trecut. Apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 1.432 euro/mp, cu 3% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.
În schimb, creșteri de prețuri s-au remarcat la Brașov, unde pentru apartamentele noi se cere cu 8% mai mult față de anul trecut, ajungând la 1.926 euro/mp, cea mai mare evoluție de la an la an, din categoria apartamentelor noi. Brașovul depășește astfel Capitala în ce privește prețurile apartamentelor noi și se aproprie și în cazul celor vechi, unde prețul mediu este de 1.614 euro/mp. Pandemia a determinat numeroase familii tinere și profesioniști din alte părți ale țării să se mute în orașul de sub Tâmpa, plus că orașul are potențial turistic pentru închirierea în regim hotelier, astfel că cererea de pe piață a dat ocazia proprietarilor să urce prețurile la niveluri de care nu se putea vorbi acum cinci ani.
La Sibiu, prețul mediu pentru apartamentele noi a ajuns la 1.273 euro/mp, iar al celor vechi la 1.451 de euro/mp, în timp ce la Constanța, în luna august, apartamentele noi au avut un preț de cerere de 1.684 euro/mp, iar apartamente vechi de 1.560 euro/mp, cu 4% mai mare decât în august 2022.
Prețul mediu pe metru pătrat pentru apartamentele noi din Oradea a fost de 1.522 euro/mp, iar pentru apartamentele vechi de 1.324 euro/mp, cu 6% mai ridicat decât în aceeași lună a anului trecut. În Craiova s-a ajuns la 1.487 euro/mp pentru apartamentele noi, respectiv de 1.440 euro/mp, cu 4% mai ridicat decât în august 2022 pentru cele vechi.