Proiectul ,, Primul ghiozdan” demarat de Municipalitate în 2010, continuă și în acest an pentru elevii din clasa pregătitoare. De săptămâna viitoare toate unitățile de învățământ de pe raza Municipiului Brașov vor primi pachetul „Primul ghiozdan ”, astfel încât, în prima zi a anului școlar, acesta se va afla pe băncile tuturor elevilor din clasa pregătitoare. Anul acesta, pentru programul „Primul ghiozdan” s-au achiziționat un număr de 2500 pachete pentru elevii din clasa pregătitoare, valoarea acestora fiind de 211.225 lei, fonduri alocate din bugetul local al Municipiului Brașov.
„Începem distribuirea pachetului ,,Primul Ghiozdan”. În perioada 4 – 8 septembrie, se vor distribui ghiozdanele pentru elevii care intră în clasa pregătitoare. În acest fel, municipalitatea sprijină familiile celor mici, care încep acum școala, oferindu-le un ghiozdan cu rechizite. Acesta conține mai multe produse, printre care caiete, creioane, pensule și diferite rechizite cu care cei mici să pornească în parcursul lor educațional. Le dorim mult succes celor care încep școala și familiilor acestora, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu”.
Pachetul cu rechizite școlare „Primul ghiozdan” pentru elevii înscrişi în clasa pregătitoare în anul şcolar 2023-2024, se derulează prin Direcția de Asistență Socială Brașov. Acesta conține: caiet tip 1 24 de file (4 bucăți), caiete matematică 24 file (4 bucăți), bloc de desen A4 20 file (1 bucăți), creioane negre (10 bucăți), creioane colorate (2 seturi/24 bucăți.), radieră (2 bucăți), ascuțitoare (2 bucăți), penar, acuarele, pensule diferite mărimi set 5 bucăți, ghiozdan, plastilină, coperți caiet A5 (5 bucăți), hârtie glasată (2 seturi 10 file – 6 culori), carton colorat (1 seturi 10 file –6 culori), lipici solid și lichid (2 tuburi), dosar plastic A4 cu șină (5 bucăți), folie plastic transparentă protecție pentru documente A4 (100 bucăți), vocabular, pungă cadou de hârtie.