Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind plata gărzii pentru angajaţii din domeniul sanitar.
Este vorba despre indemnizaţii de 500 – 1.000 de lei pentru medici specialişti şi de 250 – 500 de lei pentru rezidenţi.
„Au fost nişte precizări legate de acordarea acelor indemnizaţii personalului medical; medicilor care efectuează gărzi, în valoare de 500 până la 1.000 lei. Am introdus o nouă categorie pe care nu trebuie în niciun fel să o marginalizăm, dimpotrivă, trebuie s-o încurajăm să lucreze şi să rămână în sistemul de sănătate în România. Se vor acorda indemnizaţii la jumătate din valoarea pentru un medic specialist, adică între 250 şi 500 lei, pentru efectuarea de gărzi de către medicii rezidenţi. Deci tinerii medici vor beneficia şi ei la rândul lor de această indemnizaţie”, a spus Rafila, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Ordonanţa de urgenţă conţine prevederi legate de acordarea unor indemnizaţii pentru asistenţii medicali, moaşe şi alte categorii de personal.
„De asemenea, sunt precizări legate de administrarea sau de acordarea unor indemnizaţii pentru asistenţii medicali, moaşe şi alte categorii de personal în valoare de 500 lei şi a sporurilor pentru cei care efectuează ture. Şi un lucru foarte important, aşa cum l-am discutat şi mi l-am asumat în întâlnirile cu sindicatele, este vorba de renunţarea la includerea în plafonul de 30% pentru sporuri a tuturor acestor indemnizaţii care sunt acordate în acest moment, încât să nu mai existe niciun fel de impediment în acordarea lor”, a spus ministrul.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu anunţa înaintea şedinţei de Guvern că urmează să fie adoptată ordonanţa de urgenţă convenită cu sindicatele din domeniul sanitar privind unele drepturi salariale, în special plata gărzii şi plata voucherelor de vacanţă.