
După proiectul Massif derulat la începutul lunii martie în Poiana Brașov, organizatorii Untold vor să deruleze noi evenimente în municipiu. În acest sens, în ședința Consiliului Local de astăzi ar urma să fie dezbătut un proiect de hotărâre prin care se va încheiat un act adițional la protocolul de colaborare încheiat încă din 2021 cu Primăria Brașov. Potrivit acestui document este vorba de două evenimente, respectiv un festival, dar și evenimentul Festination, care ar urma să debuteze în noiembrie și să se deruleze pe perioada sezonului rece.
„Obiectul prezentului act adiţional constă în definirea de către părțile semnatare a drepturilor și obligațiilor acestora ce deriva din dorința de organizarea de către societatea Massif Estate SRL, în colaborare cu municipiul Braşov, în anul 2024 a următoarelor evenimente cultural-artistice, organizate sub denumirea de «Festination» şi «Festival». Perioada de desfăşurare a evenimentelor este următoarea: pentru Festival perioada: 15 februarie – 31 martie 2024 (festivalul în sine desfășurându-se între 14-17 martie 2024) și pentru Festination perioada: 1 noiembrie 2023 – 15 aprilie 2024 care cuprinde perioada de timp necesară pregătirii evenimentelor, derularea evenimentelor, precum şi perioada necesară eliberării locului de desfăşurare”, se precizează în contractul ce va fi încheiat de către organizatori cu primăria.
În acest sens, cei de la Untold ar urma să închirieze de la Primărie mai multe spații, respectiv platoul Ruia, unde s-a derulat anul trecut Massif, dar și centrul de agrement și parcarea mare din Poiana Brașov.
Un comentariu
Lasati Poiana Brasov in liniste si pentru liniste! Aveti destule locuri in zona Tractorul sau la Bran !!!