
Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, vrea să-i ofere susținere mediatică și politică secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la alegerile prezidențiale din 2024, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse politice. Potrivit acestora, Voiculescu speră să țină astfel în șah PSD pentru a-și maximiza capacitatea de negociere cu partidul lui Marcel Ciolacu înainte de alegerile din 2024.
Voiculescu ar dori să-și impună cât mai mulți oameni pe listele PSD la parlamentare, la europarlamentare și eventual o alianță PUSL-PSD la locale pentru a-și impune consilieri locali.
Un purtător de cuvânt al PUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu, a declarat pentru G4Media.ro că niciodată nu s-a discutat la nivelul conducerii partidului despre susținerea candidaturii lui Geoană. ”Nu s-a discutat niciodată despre domnul Geoană”, a precizat Lavinia Șandru.
La rândul lor, surse apropiate secretarului general adjunct al NATO susțin că nu a existat nici o discuție pe această temă cu Dan Voiculescu.
Chiar dacă va exista o înțelegere cu Geoană acum, Voiculescu va decide în ultimul moment pe cine susține, au mai precizat pentru G4Media surele citate.
Potrivit surselor G4Media.ro, Mircea Geoană și-a făcut lobby intens pe lângă partide pentru susținerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale. Planul său ar fi coagularea mai multor formațiuni în jurul său: PSD, PPUSL, un partid ecologist și eventual un ALDE revitalizat.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu susține însă candidatura actualului secretar general adjunct NATO la prezidențiale.