De luni încep lucrări de reparații majore pe strada Hărmanului, pe segmentul cuprins între Bd-ul Al. Vlahuță și str. Toamnei, după ce în acest moment se execută deja o serie de lucrări pregătitoare, semnalizate punctual. Se va lucra la carosabil pe toate cele patru benzi de circulație, ceea ce va impune blocarea unei benzi pe sens, temporar, în intervalul 7.00 – 18.00, până la finalizarea lucrării. Restricțiile vor fi aplicate pe tronsoane, potrivit reprezentanților Primăriei. În cazul în care va fi nevoie de blocarea ambelor benzi ale unui sens, circulația va fi organizată pe benzile rămase libere (pe contrasens), în ambele sensuri. Zonele afectate vor fi semnalizate corespunzător, iar traficul va fi dirijat de piloți de circulație.
Lucrările presupun în principal decaparea stratului existent de asfalt, turnarea unui strat de egalizare, turnarea unui covor asfaltic nou. Ulterior turnării stratului de uzură, vor fi ridicate la cotă gurile de scurgere și cele ale căminelor de vizitare, iar la final se va reface marcajul rutier. Odată cu aceste lucrări vor fi înlocuite și bordurile, acolo unde este necesar.
În ce alte zone se lucrează și unde se vor deschide noi șantiere
În paralel, se vor desfășura lucrări de reparații și pe strada Sânzienelor (în spatele sediului CEC).
Reamintim că în această perioadă lucrări de anvergură se mai realizează pe drumul Poienii, între Livada Poștei și Turnul Alb, cu restricții în intervalul 8.00 – 17.00, circulația rutieră desfășurându-se pe o bandă, alternativ, și fiind dirijată de piloți de circulație. Pe drumul Poienii se va mai lucra pe trei tronsoane – în zona Belvedere, în zona intersecției cu strada Cibinului și la Km 4, aici executându-se lucrări de reparații asfalt.
De asemenea, pe strada Carpaților, sunt restricții de circulație (o bandă pe sens), între străzile Zorilor și Barbu Lăutaru. După turnarea stratului de asfalt vor fi ridicate la cote și capacele gurilor de scurgere și de vizitare. Lucrarea se va termina până la sfârșitul acestei luni. Săptămâna viitoare se va intra și în zona Urban Invest, pe segmentul dintre str. Barbu Lăutaru și Poienelor, paralel cu str. Carpaților, urmând a fi turnat stratul de uzură al asfaltului și realizarea ridicării la nivel a capacelor
O lucrare pe cale de a fi finalizată este și pe strada 13 Decembrie, între B-dul Gării și str. Camil Petrescu, cu restricții temporare de circulație pe maxim o bandă. Aici se repară asfaltul și se ridică la nivel gurile de scurgere.
Lucrări de asfaltare cu turnare de covoare asfaltice se desfășoară și în Triaj, pe strada Filiași (zona terminalului RATBV).