Construcția a demarat în aprilie anul trecut, însă contractul fusese semnat din 2021, astfel că de atunci și prețurile au crescut. Practic vorbim de o creștere de 1,39 milioane de lei a costului total al investiției, de la prețul inițial de 8.026.229,89 lei cu TVA ( 6.744.731 fără TVA) la 9.421.390,82 lei cu TVA (7.917.135,15 lei fără TVA), potrivit unui anunț postat de platforma de licitații publice.
Majorarea a fost operată ca urmare a „modificării costurilor cu manopera conform O.U.G. nr. 168/08.12.2022, în baza Formularelor F3 – Lista cu cantități de lucrări, pentru restul ramas de executat în anul 2023”, după cum reiese din documentația de atribuire semnată cu constructorul Stadi Design din Codlea.
Creșa are trei niveluri, demisol, parter și etaj, și se adresează în principal copiilor din zona nouă a cartierului Tractorul. Este una dintre cele două unități de învățământ destinate celor mici din acest cartier, realizate pe un teren donat de un dezvoltator imobiliar, cealaltă fiind grădinița de pe str. Ion Popasu.
Clădirea este amplasată pe un teren cu suprafața de 3.167 de metri pătrați, teren donat municipalității de dezvoltatorul cartierului Coresi, și are dotările necesare pentru a asigura servicii pentru 5 grupe de copii, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.