Accidentul s-a produs pe strada Calea Feldioarei, pe sensul de mers dinspre Feldioara spre Brașov.
„La fața locului s-au deplasat organele de poliție, din primele cercetări rezultând că în accidentul rutier au fost implicate un autoturism și două autoutilitare.
În urma accidentului rutier, a rezultat o victimă, respectiv conducătorul uneia dintre autoutilitare (cea frigorifică), care a primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului și a fost transportată la o unitate spitalicească.
Cercetările sunt în curs de desfășurare în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
La acest moment traficul se desfășoară alternativ, urmând a fi reluat după efectuarea cercetării la fața locului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.