Fosta casă a industriașului Martin Copony de pe strada Șirul Livezii va fi transformată în ansamblu hotelier, potrivit unei solicitări a companiei Tempting Brands International adresate Primăriei Brașov. Certificatul de urbanism în acest sens a fost eliberat zilele trecute.
Imobilul, compus din cinci corpuri, este într-o stare avansată de degradare, iar proprietarul a dorit să îl demoleze. Totuși, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CMZI) Braşov a dat, anul trecut, un aviz negativ acestei solicitări. „Construcţia cu valoare istorică, parte componentă a Ansamblului urban Braşovul Vechi este în fapt fosta staţie de poştalioane. Ulterior a devenit casa industriaşului Copony. Comisia solicită întocmirea unui studiu istorico-arhitectural. Comisia poate accepta o documentaţie de punere în siguranţă prin popiri ale elementelor degradate, sprijiniri, eşafodaje, etc.) şi reparaţii. Expertiza nu respectă prevederile normelor în vigoare”, anunța anul trecut CMZI.
Familia Copony, menţionată de specialiştii CMZI, are o istorie de mai bine de cinci secole în zona Braşovului. În municipiul Braşov, familia Copony deţinea o mică fabrică în Schei pe strada Prundului încă din anul 1871 şi o fabrică de parchet pe strada Hărmanului (bombardată în anul 1944), dotată cu maşini cu aburi, şi altă fabrică, inclusiv terenuri în judeţul Covasna.
În centrul Braşovului, Martin Copony deţinea două case, una pe strada Mureşenilor şi cea de pe Şirul Livezii, unde a funcţionat o vreme în anii ’30 o aripă a poştei centrale. Lângă clădire erau grajdurile unde ţineau caii, iar jos în spatele fostului Bastion al Curelarilor pe locul unde astăzi se află Liceul Aprily Lajos ţineau poştalioanele (căruţe, trăsuri etc). În anii 2000, casa a fost retrocedată unei femei stabilită în Germania. În anul 2010, familiile care locuiau acolo au primit ordin ca în două săptămâni să evacueze casa. Proprietara a vândut casa unor olandezi, care aveau în plan demolarea clădirii şi construirea unui hotel.
Noii proprietari ai imobilului sunt Lanen Johannes Baptist Jacobus Maria și Van Dijk Jacob Maria, acesta din urmă fiind recunoscut pentru brandul Route 66, compania de soft adusă în România la începutul anilor 2000 și care ulterior a fost rebranduită General Magic.
Un comentariu
Gunoi 66. Lagăr olandez, cu proprietarii care se cred în Congo in 1900.