Primăria Brașov plătește cu 92.700 lei fără TVA, respectiv 120.000 de lei cu TVA, un expert financiar care să analizeze deconturile depuse de beneficiarii proiectelor cu finanțare nerambursabilă alocată din bugetul municipalității. Contractul a fost semnat prin atribuire directă cu firma bucureșteană Top Class Mix Services, care va trebui să prezinte un raport detaliat de decont pe fiecare proiect.
Și în acest an, Primăria Brașov finanțează o serie de proiecte culturale, sociale, sportive sau de mediu care s-au încadrat pentru a primi finanțare prin ghidurile propuse.
„Pentru a realiza obiectivul general este necesară monitorizarea strictă și eficace a utilizării fondurilor publice, în virtutea legislației existente. În acest sens, este necesară achiziționarea unor servicii de consultanță, întrucât proiectele cu finanțare nerambursabilă prezintă unele particularități notabile”, se precizează în caietul de sarcini prin care ar urma să fie contractate serviciile de consultanță.
În total, ar urma să fie analizate 81 de dosare de decont aferente proiectelor cu finanțare nerambursabilă derulate în 2023 în cel mult 10 zile de la transmiterea dosarului de decont spre analiză. Cele mai multe, 46, sunt în domeniul cultural. Formalitățile de decont și raportul final pe toate proiectele ar trebui finalizate cel târziu la jumătatea lunii decembrie.
Consultantul financiar va trebui să depună și o garanție de bună execuție de 5% din valoarea contractului.