Constituția României prevede că iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.
„Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”, se mai arată în Constituție.
Uzând de acest articol, un grup de creștini din mai multe confesiuni a demarat procedurile pentru inițierea unui proiect de lege prin care luna iunie a fiecărui an să fie desemnată „luna identității creștine”.
Textul de lege propus de inițiativă prevede că „luna identității creștine are ca obiectiv recunoașterea rolului fundamental al creștinismului în istoria și identitatea locuitorilor României vreme de veacuri”.
„Luna identității creștine desemnează o perioadă specifică de timp dintr-un an când cetățenii României își pot confirma și reflecta, în mod deliberat și direct, la importanța și relevanța creștinismului în viața familială, socială, culturală și în istoria României. Luna identității creștine recomandă și încurajează manifestări cetățenești care au ca obiectiv afirmarea, recunoașterea și aprecierea contribuției creștinismului la civilizația și cultura României”, se arată în proiectul de lege.
Pentru ca inițiativa să fie supusă votului în Parlament e nevoie de 100.000 de semnături, procesul de strangere de semnături fiind în desfășurare.
„Practic, inițiativa legislativă cetățenească își propune instituirea cadrului legal necesar pentru a facilita desfășurarea de evenimente sociale, culturale, civice care să contribuie la afirmarea, menținerea și dezvoltarea identității poporului român din perspectiva credinței creștine. În temeiul acestei legi, cei interesați, cetățeni sau entități juridice, vor putea organiza manifestări publice pe care autoritățile publice centrale și locale le vor putea sprijini logistic, administrativ și/sau financiar, potrivit atribuțiilor și competențelor legale”, explică inițiatorii demersului pe site-ul identitate-crestina.ro.
Cum a fost aleasă luna iunie
Potrivit inițiatorilor, luna iunie a fost aleasă pentru că e o lună plină de sărbători creștine și de zile importante pentru români: „Înălțarea Domnului poate fi în iunie, în funcție de data Sfintelor Paști; tot atunci comemorăm Ziua Eroilor; Rusaliile / Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh poate fi în iunie, în funcție de data Sfintelor Paști; Sfânta Treime, a doua zi de Rusalii, poate fi în iunie; Sărbătoarea Corpus Christi; Sărbătoarea Inima Sacră a lui Iisus; Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sau Sânzienele, pe 24 iunie; Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe 29 iunie”.
Alte considerente pentru alegerea lunii iunie țin de faptul că în această lună sunt „zile importante pentru familie și pentru identitatea sau cultura românească (Ziua Internațională a Copilului, Ziua Învățătorului, Ziua Universală a Iei, Ziua Drapelului Național)”.
„Iunie e prima lună de vară, un anotimp propice pentru concedii, excursii, pelerinaje sau diverse evenimente publice în aer liber”, este o altă explicație a inițiatorilor.
13 inițiatori ai proiectului
Site-ul identitate-crestina.ro îi prezintă și pe cei 13 membri ai comitetului de inițiativă care se află în spatele demersului. Potrivit sursei citate, aceștia sunt: Adrian Iov, Ioana Blaga, Daniel Bujeniță, Radu Bogdan Buțu, Oana Andreea Manta, Eugenia Neamțu, Mircea Sorin Neiconi, Gheorghe Viorel Noane, Lucian Oniga, Florina Onaga, Pavel Smântână, Bogdan Stanciu, George Suciu.
Un comentariu
Mai bine adunam 100.000 de semnaturi pentru un referendum sa schimbam schiloada asta de constitutie!!