
Ușor – ușor, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav devine un nod tot mai atractiv pentru călătorii care se îndreaptă spre țara noastră. Dacă zilele trecute se anunțase un record, cu peste 800 de călători care au trecut prin aeroportul brașovean într-o singură zi, astăzi este estimat un trafic de peste 1.000 de persoane, cu peste zece curse programate.
Astfel, potrivit administrației Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, astăzi ar urma să aterizeze și să decoleze de la Ghimbav mai bine de 1.000 de persoane. Cursele cele mai populate sunt Londra – Brașov și Brașov – Londra, operate de Wizz Air, cu 220 și, respectiv, 200. Tot pe relația Londra vor decola de la Brașov 80 de pasageri cu compania Dan Air și ar urma să se întoarcă 155, cu acceași companie. Tot Dan Air va opera și o cursă Brașov – Roma, care va lua la bord 40 de călători din Brașov.
Charterele Antalya – Brașov și retur vor transporta 164 și, respectiv, 160 de pasageri. Mai sunt programate și câteva zboruri private – Craiova – Brașov, Băneasa – Brașov, Băneasa Brașov și Brașov – Viena care vor totaliza mai puțin de zece pasageri.
Totuși, adunând „efectivul” pasagerilor, astăzi traficul aeroportului ar urma să treacă de 1.000 de pasageri.