Grupul francez de servicii IT Atos, cu operațiuni și în România, poartă negocieri exclusive cu miliardarul ceh Daniel Kretinsky pentru vânzarea diviziei Tech Foundations, specializată în servicii de gestionare a infrastructurii, într-o tranzacție evaluată la 2 miliarde de euro, anunță profit.ro
Atos are peste 3.500 de angajați în România și birouri în București, Brașov, Cluj și Timișoara.
Conform tranzacției propuse, EP Equity Investment (EPEI) – un vehicul investițional controlat de patronul Europa FM- va prelua 100% din capitalul social al Tech Foundations, care va păstra marca “Atos”. Atos SE va fi redenumită Eviden SE – “un jucător lider pe piețele de transformare digitală, big data și securitate cibernetică”, cu operațiuni în peste 50 de țări și aproximativ 55.000 de angajați.
Tranzacția evaluează Tech Foundations la 2 miliarde de euro și este așteptată să se încheie până în primăvara viitoare, cu condiția obținerii aprobării acționarilor și a autorităților antitrust relevante. Atos va încasa efectiv doar 100 de milioane de euro din suma de vânzare, restul de 1,9 miliarde de euro reprezentând datorii care vor fi transferate cumpărătorului.
Compania franceză Tech Foundations este prezentă în 69 de țări, având 52.000 de angajați și venituri anuale de 6 miliarde de euro. Preluarea Tech Foundations va extinde afacerile deja vaste ale lui Daniel Kretinsky din Europa. Printre investițiile din România ale miliardarului se numără achiziția platformei de comparare prețuri Compari.ro, precum și preluarea posturilor de radio Europa FM, Virgin Radio și Vibe FM. Omul de afaceri ceh este creditat la acest moment de Forbes cu o avere de 9,5 miliarde de dolari.