
Comuna Sânpetru s-a tot extins în ultimii ani, pe harta comunei apărând noi zone rezidențiale și implicit străzi. Marea majoritate sunt la stadiul de uliță, iar Primăria nu a avut capacitatea financiară să investească pentru a moderniza întreaga infrastructură stradală.
Astfel, în paralel cu proiectele de asfaltare și modernizarea a unor străzi, edilii caută soluții pentru a întreține și repara drumurile neasfaltate, care să poate fi susținute din bugetul local, dar și durabile. Potrivit primarului Marian Arhire, pe cele mai circulate străzi, se va folosi asfalt frezat, rezultat în urma reabilitării drumurilor din municipiul Brașov și din județ. Pe alte două străzi, s-a testat – pe cheltuiala constructorului – o soluție de asfaltare semipermanentă, cu un covor asfaltic subțire, soluție care va fi implementată și pe alte străzi, dacă se va dovedi eficientă.
„Până când vom avea bani suficienți pentru asfaltarea celor cca 50 km de străzi neasfaltate, sunt încrezător că vom găsi soluții tot mai eficiente pe care să ni le permitem, pentru a scăpa de gropi, noroi și praf”, a spus primarul.

2 comentarii
Pe wizz ar trebui sa-i întâmpine cu tunuri de foc !!!
Referitor la articolul cu „spoirea” străzilor din Sânpetru, mergeți pe strada Pășunii din Sânpetru să vedeți „opera de artă” marca Arhire. Primăria Sânpetru nu are bani să asfalteze 50 de km dar să aprobe circulația pe strada Pășunii și Morii a transportului în comun cu autobuze de 15 tone pentru 3,4 persoane, să distrugă asfaltul existent, asfaltare făcută pentru trafic rezidențial, poate? Cine plătește ce s-a distrus cu bună știință sau combinat cu prostia?