Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, luni, o finanțare istorică pentru peste 5.600 de unități școlare, care vor fi modernizate și digitalizare cu bani din PNRR. Contractele vor fi semnate miercuri, în prezența președinților de consilii județele și ai primarilor din municipiile reședință.
„Miercuri, 26 iulie, ora 13 va avea loc la Palatul Victoria ceremonia de semnaare a unor contracte de finanțare destinate dotării unităților de învățământ preuniversitar și unități conexe cu mobilier, laboratoare de informatică și de științe, cabinete școlare, ateliere de practică echipament IT. Vorbim de peste 5.600 de unități de învățământ și unități conexe”, a spus, luni, Ligia Deca.
Ministrul Educației a precizat că alocarea financiară a apelului este de peste 1 miliard de euro. Finanțarea este posibilă prin componenta 15 Educație – investițiile în 9, 11, 13 și 14 din PNRR, scrie antena3.ro.
„Este o alocare istorică, poate cea mai mare alocare de acest tip în infrastructura școlară. Evenimentul va reprezenta un angajament puternic din partea Guvernului, dar și a comunităților locale că vom face tot ceea ce ne va sta în putere pentru a oferi cele mai bune condiții elevilor pentru noii ani de învățământ ce vor urma și reprezintă, de asemenea, o modalitate de a ne asigura că reforma în educație, pe care legile educației nou-adoptate o vor aduce este dublată de condiții bune în școli”, a mai spus Deca.
Cu aceste fonduri se va digitaliza procesul educațional: elevii vo avea laboratoare de informatică dotate în toate școlile, inclusiv în unitățile pentru învățământul profesional și tehnic și săli de clasă pentru toate nivelurile: preșcolar, școlar, gimnazial și liceal dotate cu echipamente IT la standarde moderne.
De asemenea, se va moderniza infrastructura școlară, adică vor fi dotări în sălile de clasă sau pentru activități extrașcolare și sportive, se vor dota cu mobilier nou. Se asemenea, vor fi laboratoare sau cabinete pentru sistemul de educație preuniversitar, inclusiv cabinete de asistență psiho-pedagogică, logopedie etc.
Un alt capitol este modernizarea bazei materiale pentru atelierele de practică din rețeaua învățământului profesional și tehnic.
„Aceste investiții nu sunt unice. Vor mai urma contracte care vizează laboratoare inteligente, de tip smart-lab în licee, urmează consorțiile sau campusurile de învățământ dual și, de asemenea, achiziția de microbuze și serviciile complementare de educație timpurie.
Se vor semna, în perioada următoare, în plus față de aceste 5.600 de contracte pe dotări, încă 4.000 de contracte, toate reprezentând investiții majore în sistemul școlar”, a mai spus Ligia Deca.