Un turist, care a găsit pe internet o ofertă a unui bărbat care s-a prezentat drept ghid montan şi a plecat alături de acesta şi un grup de persoane în drumeţie în Masivul Bucegi, a fost abandonat de către ghid şi de către restul grupului, după ce, din cauza epuizării fizice, nu a putut continua călătoria. El a fost recuperat de către salvamontişti., scrie News.ro. Experienţa nefericită prin care a trecut bărbatul a fost făcută publică pe Facebook, sâmbătă, de către salvamontiştii din Prahova, care au intervenit pentru a-l recupera pe bărbat.
„Este revoltător faptul că aşa-zisul ghid a luat hotărârea să continue drumeţia cu grupul, părăsindu-şi pur şi simplu clientul în pădure. Acesta, îngrozit, a sunat la Dispeceratul Naţional Salvamont, iar salvatorii montani de la Formaţia Judeţeană Azuga l-au recuperat şi l-au coborât până în Gara Azuga”, scrie Salvamont Prahova.
Salvamontiştii le recomandă celor care vor să facă drumeţii pe munte să fie foarte atenţi atunci când aleg de pe internet persoane care pretind că sunt ghizi montani.