Ursoaica Gaia din Italia, care a fost capturată după ce a ucis un tânăr alergător în luna aprilie, ar putea fi transferată în România. O instanță din Roma a suspendat o decizie prin care ursul în vârstă de 17 ani, cunoscut sub numele de JJ4, trebuia să fie eutanasiat, scrie WashingtonPost citat de Digi24.
Animalul, care are trei pui, a fost capturat după ce l-a atacat și ucis un tânăr de 26 de ani, Andrea Papi, care se afla la alergat. Atacul a avut loc în data de 5 aprilie, în apropiere de Caldes. Papi este prima persoană din Italia ucisă în perioada contemporană în urma unui atac al unui urs. Judecătorii de la Tribunalul administrativ din Roma au decis, vineri, că, deși ursul trebuie ținut în captivitate din motive de siguranță publică, ordinul de eutanasiere este „disproporționat” și inutil.
Găsită răspunzătoare și de alte două atacuri
Decizia de a acorda o amânare a execuției a fost salutată de activiștii pentru drepturile animalelor, care speră ca ursoaica să fie transferată în România. În schimb, președintele provinciei autonome Trento, Maurizio Fugatti, critică decizia instanței și cere uciderea ursoaicei și a altor trei exemplare problematice. „Este o sențintă care nu are niciun respect pentru teritoriul nostru”, a declarat Fugatti, promițând că va continua bătălia juridică pentru uciderea ursoaicei. Fugatti spune că aceasta este singura cale de a garanta siguranța populației umane și se întreabă dacă instanța a pus mai presus viața unui animal decât cea a unui om. Ursoaica JJ4 a fost anterior găsită răspunzătoare de atacuri asupra altor două persoane. Grupul italian pentru drepturile animalelor LAV a transmis că este necesară anticiparea următoarei înfățișări în acest proces, programată pe 14 decembrie, și că poate asigura imediat transferul ursoaicei în România, unde a rezervat deja un adăpost pentru ca JJ4 să-și trăiască în liniște restul vieții.