Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, au efectuat acte de urmărire penală, care au dus la identificarea și reținerea unui bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt, scrie fagarasultau.ro.
În cursul anului trecut, polițiștii făgărășeni au primit o sesizare, în care o persoană, ce se afla cazată la o pensiune din localitate, reclama faptul că i-ar fi fost sustras din camera de cazare rucsacul în care avea mai multe bunuri.
Activitățile pe care polițiștii le-au desfășurat, au dus la identificarea persoanei bănuite, fiind vorba despre un bărbat de 33 de ani, din municipiul Brașov.
Imediat după săvârșirea presupurei infracțiuni, bărbatul a parăsit teritoriul national, astfel că a fost dat în consmn la punctele de trecere ale forontierei, iar în data de 13 iulie a.c., în timp ce acesta revenea în țară, prin aeroportul Sibiu, a fost interceptat de polițiști și condus la audieri.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, al IPJ Brașov, iar după prezentarea în fața procurorului de caz, acesta a dispus, în cazul bărbatului cercetat, luarea măsurii controlului judiciar.