
Fostul portar de legendă al fotbalului românesc, Rică Răducanu, acum în vârstă de 77 de ani, se află pe litoralul românesc în această perioadă. Acesta și-a redeschis terasa din Neptun, unde mai face și pe ospătarul și unde mărturisește că obișnuiește să stea la povești cu clienții care trec pragul localului.
Rică spune că prețurile afișate la terasa ”Sirena” sunt accesibile. Astfel, dacă anul trecut o porție de tochitură de pește cu mămăligă costa 27 de lei, acum este cu 6 lei în plus, iar un platou pescăresc, care în 2022 costa 37 de lei, acum e 40 de lei. Prețul la porția de crap prăjit a crescut, de la 12 lei, la 15 lei, potrivit impact.ro. Ciorbele încep de la 14lei, iar cea mai scumpă este cea de burtă care costă 19 lei. Mititeii nu costă decât 4,5 lei bucata. Iar pentru o porție de pomana pomana porcului cu mămăliguță se plătește 31 de lei.
„Am redeschis terasa, e curat, e renovat. Prețurile nu au crescut prea mult, nu are cum cu foarte mult, pentru că vărul Costică și fiul lui, Marian, au fermă, acasă, ei stau lângă Constanța, sunt producători. Au porci, vaci, dar și legume, deci nu iau din altă parte și să pună mai mult. Toți suntem o familie, ne gospodărim, gândim totul ca să fie bine pentru turiști. Poftiți la masă, e mâncare ca la mama acasă! Mai stăm la un banc, la o vorbă bună, la o glumă. Adesea mai servesc și eu, sunt și chelner, mai gestionez treaba, mă implic. Oamenii mă iubesc și mereu zic: ”Hai, să mâncăm, la terasa lui Rică!”, așa a rămas vorba, pe acolo, prin Neptun!”, a declarat Rică Răducanu pentru sursa mai sus-menționată.