România a ajuns în top 10 țări cu cei mai „mâncăcioși” locuitori, dintr-un număr de 184 de state incluse în clasamentul internațional realizat de cercetătorii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie.
Cercetătorii de la Oxford au clasificat 184 de țări pe baza numărului de calorii medii consumate de o persoană pe zi. România se află pe locul 10 mondial, depășind țări dezvoltate precum Marea Britanie, Franța și Australia.
Clasamentul este condus de Bahrain, stat din Orientul Mijlociu, unde oamenii consumă peste 4000 de calorii pe zi, urmat de Statele Unite și Irlanda.
America este cunoscută pentru porțiile mari și problema obezității alarmante din rândul populației. Cu toate acestea, SUA sunt eclipsate de o țară din Orientul Mijlociu, Bahrain unde s-a înregistrat o medie de consum foarte mare, de peste 4.000 de calorii de persoană, pe zi. America are 3.868 de calorii, iar Irlanda 3.850, potrivit Daily Mail.
Experții de la Universitatea Oxford au compilat cifrele privind consumul de calorii pe țară de la Națiunile Unite.
Din cele 184 de țări chestionate pentru studiu, 173 au consumat mai mult de 2.000 de calorii pe zi, peste media zilnică recomandată pentru ambele sexe.
În primele cinci țări pentru consumul de calorii au fost Belgia (4), cu 3.824, și Turcia (5), cu 3.762. Au urmat Austria, Germania, Italia, Qatar.
La celălalt capăt al topului mondial, Republica Centrafricană a avut cel mai scăzut consum de calorii din lume – la 1.641/ persoană/zi. A fost urmată de Burundi (1.696), Madagascar (1.770), Zimbabwe (1.853) și Yemen (1.957).
România, care nu face parte din rândul țările dezvoltate, se regăsește pe locul 10 în topul mondial, cu 3.599 de calorii/persoană/zi devasând, state precum Franța – 3.581 (locul 11), Israel – 3.570 (12), Canada – 3.569 (13), Polonia – 3.538 (14), Țările de Jos – 3.460 (20), Marea Britanie – 3.422 (26), Rusia – 3.414, Australia – 3.399 (32).