Contractul pentru proiectarea și execuția liniei de tren la Aeroportul Traian Vuia-Timișoara va fi lansat în licitație săptămâna aceasta, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Astfel, Aeroportul Internațional Timișoara va deveni al doilea din România cu linie de tren dedicată, primul fiind Aeroportul Otopeni cu tren direct, metropolitan inaugurat în 2020. Linia CFR (Magistrala 100) -Aeroport Timișoara va avea o lungime de 5 kilometri, iar valoarea contractului este de aprox. 400 de milioane lei. Concelex lucrează la noul terminal, contract semnat pentru 99 de milioane lei, conform economedia.ro
Proiectul liniei CFR la Aeroportul Timișoara a avut ,,prioritate” în mandatul Sorin Grindeanu (deputat de Timiș), respectiv mandatul Ion Simu (director CFR Timișoara și acum director general CFR Infrastructură) spre deosebire de Linia de tren Brașov-Aeroport Ghimbav, proiect pe care Guvernul l-a aprobat încă din decembrie 2021, dar acum pare că este ,,tras pe linie moartă”.
Proiectul liniei de tren la Aeroportul Brașov – Ghimbav încă nu are semnat contractul de finanțare și din acest motiv nu a fost lansat în licitație până în prezent, deși Ministerul Transporturilor l-a aprobat încă din decembrie 2021, atunci când lucrările la aeroport erau la doar la 75% execuție și nu exista un termen concret pentru operaționalizarea acestuia. Potrivit proiectului, linia de tren va avea o lungime totală de 21,5 kilometri, cuprinde trei podeţe şi un pod, va fi construită în 3 ani, iar valoarea totală este de 739 milioane de lei din care construcţii şi montaj 538 de milioane lei.
Grindeanu nu a găsit bani pentru Brașov
Economedia a întrebat CFR Infrastructură de ce întârzie lansarea licitației pentru proiectul liniei de tren spre Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, iar compania a indicat, că (încă) nu există finanțare.
Întrebare: Când estimează CFR SA lansarea procedurii de achiziţie pentru contractarea etapei de execuţie?
Răspuns: Procedurile pentru achiziția proiectării și execuției lucrărilor, respectiv pentru achiziția consultanței și a supervizării lucrărilor, vor fi lansate după aprobarea și semnarea contractului de finanțare. Vă reamintim faptul că, din punct de vedere al finanțării proiectului, acesta a fost identificat la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ca fiind potențial inclus în cadrul proiectelor „Trenuri metropolitane”.
Întrebare: Ce etape s-au parcurs de la aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi până în prezent?
Răspuns: După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, prin Hotărârea de Guvern nr. 1010/2022, Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a pregătit atât documentația necesară pentru achiziția Proiectării și Execuției lucrărilor, cât și documentația pentru achiziția serviciilor de Consultanță și Supervizare Lucrări, astfel încât, după obținerea finanțării să poată demara, în cel mai scurt timp, procedurile de achiziție necesare implementării proiectului Realizarea conexiunii feroviare cu Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.
Întrebare: Vă rugăm să explicaţi de ce nu a fost lansată licitaţia pentru contractarea lucrărilor?
Răspuns: În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în lipsa unei surse de finanțare, nu poate demara nicio procedură de achiziție.” a transmis CFR Infrastructură pentru Economedia.
Un comentariu
Trăiască PZD !