Un bărbat de 35 de ani din județul Brașov este acuzat că și-a vândut copilul unui bărbat de 35 de ani din Zagon, județul Covasna, anunță We Radio Sfântu Gheorghe.
„Minorul ar fi fost exploatat prin obligarea la muncă, respectiv îngrijitor de animale la ferma bărbatului din Zagon până în luna iunie a anului 2023, când, ca urmare a măsurilor întreprinse de polițiști, acesta a fost primit într-un centru de minori prin plasament, în regim de urgență.
Ca urmare a lipsei de îngrijire și educație elementară, minorul nu a acumulat cunoștințe de bază pentru un copil de vârsta lui, nefiind în măsură să scrie sau să citească și nici să recunoască noțiuni precum conceptul de bani”, anunță procurorii DIICOT Covasna.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul DIICOT, unde au fost audiați, iar, la data de 1 iulie a.c., în urma probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 2 iulie a.c., Tribunalul Covasna a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a bărbatului de 35 ani și măsura controlului judiciar față de celălalt bărbat.