Fostul antreprenor, devenit activist civic, Radu-Valentin Paul, aduce în atenția publică o serie de propuneri care, implementate, vor dezvolta economia Brașovului. Acesta a demarat pe contul lui de pe o rețea de socializare o serie de postări în cadrul cărora aduce în atenția brașovenilor metode prin care viața din orașul nostru să devină mai bună. Le-a numit „Gânduri pentru Brașov”.
Un mediu de afaceri puternic înseamnă un buget local bogat. Iar cu acești bani de la buget se pot construi creșe, școli, drumuri, spitale și tot ce mai este nevoie. Pornind de la această idee, Radu-Valentin Paul, președintele Asociației Brașovul Altfel, a expus o serie de propuneri pentru ca economia Brașovului să crească. Acestea trebuiesc implementate de autoritățile publice locale, unele în parteneriat public-privat.
Redăm mai jos textul postat pe rețeaua de socializare:
“O oportunitate neexploatată de venit consistent la bugetul local este crearea, respectiv închirierea, de spații publicitare în parcuri, sensuri giratorii, locuri de joacă, clădiri ale primăriei sau instituții din subordinea Consiliului Local, etc… Acestea să fie oferite prin licitație publică către companiile de publicitate. Municipalitatea poate să devină foarte ușor cel mai mare furnizor de spații publicitare din Brașov.
Dar majoritatea banilor vin la buget din taxe și impozite, iar mare parte a acestora au 2 surse:
- Cea mai mare parte a veniturilor la bugetul local vin din impozitul pe salarii, mai exact 63% din impozitul pe venit. Referitor la companiile care au sediul în alte orașe, dacă au cel puțin 5 angajați în Brașov sunt obligate să deschidă punct de lucru la ANAF. Iar cotă parte din impozitele angajaților de aici merg la bugetul local Brașov.
- Următoarea sursă importantă sunt impozitele aferente clădirilor unde se desfășoară activitate economică. Sumele sunt proporționale cu mărimea, așa că cele mai mari impozite sunt cele pe clădirile mari de tipul birouri, fabrici, mall-uri, etc…
Cele mai mari salarii sunt în IT și medical, iar ideal este ca aceste salarii să fie finanțate cu bani din import. În consecință exportul de produse și servicii sunt cele mai relevante.
Viitorul înseamnă tehnologie, software și hardware. Partea de software trebuie dezvoltată, în primul rând pentru că sunt salarii mari și apoi pentru că finanțarea lor este din import. Partea de hardware (producție) are salarii mici, dar plătește impozite mari pe clădiri. Poate unii produc acum rulmenți, volane auto sau brațe hidraulice, dar aceste linii de producție pot fi oricând adaptate unor cereri noi de piață, cum ar fi plăci de bază sau roboți. Trebuie atrase investiții în zona de producție, fabrici ‼️
Am menționat mai sus companiile de IT, producătoare de software. Angajații lor au salarii mari, care sunt finanțate cu bani din afara Brașovului. Și au nevoie de clădiri mari de birouri, pentru care se plătesc impozite mari la bugetul local. Impactul asupra bugetului local este dublu. Trebuie atrase firme de IT ‼️
Un alt punct cu impact mare este turismul medical. Angajații din sistemul medical privat au venituri mari, iar atunci când atragi oameni din afara orașului să le fie clienți, salariile lor sunt finanțate din import. Trebuie promovat turismul medical ‼️
Unitățile de cazare, hoteluri și pensiuni sunt clădiri mari, care plătesc impozite mari, iar turiștii care vin aici aduc cu ei bani din alte zone. Bani pe care îi cheltuiesc în firmele brașovene, care plătesc impozite pe salarii în Brașov. Trebuie promovat turismul în general ‼️ Iar aici avem mai multe tipuri:
1. Turismul de recreere: schi, vizite atracții istorice, plimbări în natură, parcuri de distracții, etc.
2. Turismul cultural: organizarea de evenimente mari care să atragă în Brașov oameni din toată țara și din străinătate. În primul rând este nevoie de investiții în infrastructură.
3. Turismul profesional (afaceri, tehnic, științific) : organizarea de conferințe, târguri și alte evenimente de profil. Din nou principala investiție este în infrastructură.
Punctual, acțiunile necesare dezvoltării unei economii puternice sunt:
- Primăria să desfășoare o campanie de marketing în zonele țării de unde putem atrage forța de muncă de care au nevoie companiile din domeniile IT, medical, producție și turism. Forța de muncă este principala provocare a mediul de afaceri. Investițiile noi se fac acolo unde există în primul rând forță de muncă, iar dezvoltarea afacerilor existente se bazează tot pe forța de muncă.
- Primăria să desfășoare o campanie de marketing separată pe fiecare model de turism pe care dorim să îl promovăm, intern și internațional. Publicul, stabilit ca țintă de specialiști, trebuie să știe ce are de oferit Brașovul.
- Făcut un plan în urma căruia “Biroul de relații externe, turism și evenimente” din cadrul Primăriei Brașov să promoveze Brașovul către investitori din domeniile enumerate mai sus și către operatori de turism.
- Primăria Brașov să construiască, chiar și într-un parteneriat public-privat, cel mai mare centru expozițional din Europa Centrală și de Est. Aici se vor organiza expoziții naționale și internaționale. Plus evenimente culturale de tipul concertelor mari. O dată ce există infrastructură, vor veni privații să organizeze evenimente, iar Primăria trebuie doar să gestioneze administrarea centrului.
- Primăria Brașov să ia legătură cu investitori străini și să facă un joint venture pentru construirea unui parc de distracții care să atragă turiști din Europa Centrală, Europa de Est și Orientul Mijlociu. Exemple de astfel de parcuri: Europa Park din Germania, Port Aventura din Spania, Prater din Austria sau Disneyland din Franța.
- În birourile primarului de cartier (detalii la CALITATEA VIEȚII) să se desfășoare și activități de suport pentru antreprenorii din acea zonă: cursuri, seminarii, evenimente de networking, etc… Acestea să fie finanțate de la bugetul local.
- Brașovul, ca infrastructură este rupt de restul țării. Potențialul este enorm, mai ales datorită faptului că suntem în mijlocul țării. Trebuie înființat un birou în Primăria Brașov care să gestioneze interesele de infrastructură ale Brașovului. Acest birou urmărește proiectele care ne interesează și se implică cât de mult se poate în deblocarea lor. Preferabil ca acesta să aibă cel puțin o persoană angajată în București, care să urmărească aceste proiecte la ministere, Parlament și alte instituții. Suntem interesați de autostrăzi care să ne lege de Sibiu, București și Bacău și îmbunătățirea transportului pe cale ferată dintre Brașov și destinațiile de interes.
- Pentru încurajarea turismului să fie subvenționate de la bugetul local biletele de avion, dus-întors, în anumite condiții, care să fie de interes celor enumerate anterior.
- Încurajat familiile să facă mai mulți copii. Consiliul Local să ofere o sumă de bani care să acopere costurile sarcinei și alta lunară în funcție de vârsta copilului, care să acopere mare parte din costurile aferente copilului. Acestea se stabilesc în urma unor discuții cu specialiști în sistemul medical, economie și sociologie. Un model de condiții ar fi:
- Se oferă acest sprijin începând cu al 2-lea copil al familiei și începând din prima luna de viață a acestuia
- Se oferă pentru copiii cu vârstă sub 18 ani
- Toate taxele aferente impozitului pe salariile părinților să ajungă la bugetul local
- Amândoi părinții să locuiască și să aibă în actele de identitate adresa în municipiul Brașov. Se exclude viza de flotant.
- Părinții să fi avut împreună venituri mai mici decât valoarea a 3 salarii minime pe economie
- Copiii să fie înscriși la grădiniță sau școală conform vârstei lor
- Se face anual o analiză a fiecărei familii pentru a se stabili suma oferită în anul următor.”