Un proiect de lege depus recent la Senat își propune să introducă eticheta de ”produs românesc” pentru carnea și produsele din carne provenite exclusiv din ferme din România. De asemenea, inițiativa ar urma să interzică vânzarea de carne sintetică.
Un proiect de lege menit să reglementeze denumirea, prezentarea, etichetarea și comercializarea produselor din carne a fost depus la Senat. Acesta propune modificarea Legii 150/2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale și definirea noțiunii de „carne” ca fiind „produs alimentar obţinut exclusiv din ţesuturi animale provenite de la animale sacrificate”, conform avocatnet.ro.
De asemenea, proiectul introduce noțiunea de „produs românesc” din carne prin care definește „carnea şi produsele din carne rezultate din carcasele provenite 100% din fermele din România”,fiind interzisă folosirea acestei sintagme, dacă nu sunt îndeplinite condițiile menționate.
Inițiatorii susțin că scopul proiectului este acela de a proteja consumatorii și producătorii români de carne, care ar putea fi afectați de introducerea pe piață a cărnii sintetice, obținute prin metode artificiale, cum ar fi cultivarea celulelor sau imprimarea 3D. Ei afirmă în nota de fundamentare a documentului că aceste produse nu au fost suficient testate și nu oferă garanții privind siguranța și calitatea lor. De asemenea, invocă argumente etice, ecologice și economice în favoarea promovării cărnii tradiționale și propun, în consecință, interzicerea comercializării acestui tip de produs în România.
Dacă acest act normativ va fi adoptat, România ar putea deveni una dintre primele țări din Uniunea Europeană care interzice comercializarea cărnii sintetice, la concurență cu Italia, țară în care un proiect legislativ similar propune, de asemenea, interzicerea cărnii sintetice și amendarea drastică a celor care o comercializează.