
Locuitorii din Zărnești nu mai au de ieri transport public cu autobuzul, după ce licența Transbus a expirat, iar RATBV nu a putut începe încă operarea, atât din motive birocratice, cât și din motive organizatorice. În vederea rezolvării situației, astăzi, oficialii Consiliului Județean Brașov împreună cu cei ai Primăriei Zărnești și ai Asociației Metropolitane de Transport au avut o discuție aplicată împreună cu reprezentanții operatorului RATBV pentru a clarifica lucrurile și a operaționaliza serviciul de transport cât mai curând.
După cum ne-a declarat vicepreședintele CJ Brașov Szenner Zoltan, s-a ajuns la o înțelegere, astfel că începând de vineri autobuzele operatorului regional RATBV ar urma să intre și pe ruta dintre Brașov și Zărnești. „În urma acestei întâlniri s-au urgentat lucrurile. Consiliul Local Zărnești ar urma să aprobe hotărârile necesare, iar Primăria să se ocupe de instalarea stâlpilor de semnalizare a stațiilor, precum și a graficelor de circulație. De altfel, a fost stabilit și orarul curselor ce vor deservi această rută”, a precizat Szenner Zoltan.