O călătorie de la București la Budapesta s-a transformat aseară într-un coșmar pentru călătorii unui tren care, din cauza unei defecțiuni tehnice, s-a blocat în zona localității Șercaia din județul Brașov.
Călătoria plănuită să dureze 5 ore și 25 de minute de la București la Sibiu, spre exemplu, s-a prelungit epuizant pentru călători, care au fost nevoiți să aștepte 6 ore în tren, în condiții improprii, astfel încât cei 280 de km au fost parcurși în aproape 12 ore.
Trenul IR 472 a plecat din București la ora 18:25 cu destinația Budapesta și ar fi trebuit să ajungă la ora 23:39 în stația Sibiu, conform programului său de circulație. Numai că în jurul orei 22:00 locomotiva s-a defectat la Șercaia.
Ceea ce urmează este halucinant: aducerea unei locomotive de ajutor care s-o înlocuiască pe cea defectă a durat mai bine de șase ore, după cum recunosc chiar oficialii societății. În tot acest timp, călătorii nu au primit apă sau mâncare din partea CFR, dar problema „s-a rezolvat” la Sibiu, unde li s-a oferit apă!
”CFR Călători informează că în cursul acestei nopți, între stațiile Șercaia și Făgăraș s-a produs o defectare la locomotiva trenului IR 472 care circulă pe ruta București Nord – Curtici – Budapesta. A fost necesară intervenția unei locomotive de ajutor pentru continuarea călătoriei, ceea ce a generat o întârziere semnificativă, de 380 minute la plecarea din stația Șercaia. Călătorilor li se va oferi apă în stația Sibiu. Cauzele care au generat această situație vor fi stabilite de o comisie de cercetare. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, se arată într-un comunicat al operatorului feroviar de stat publicat pe site-ul propriu.
La acest moment, trebul este în drum spre Budapesta.