Accident pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu din Brașov. Potrivit polițiștilor, un motocislist a fost rănit și a ajuns la spital.
„În jurul orei 17.00, a avut loc un accident de circulație pe strada Mihail Kogălniceanu, în zona intersecției cu bulevardul Griviței, din municipiul Brașov.
În accident au fost implicate un autoturism si o motocicletă. Din impact a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, un bărbat de 51 de ani, care a fost transportat la o unitate spitalicească.
La fața locului au fost direcționate echipaje ale Biroului Rutier Brașov și se efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc acesta.
La testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatul a fost 0.
Traficul rutier a fost reluat în integralitate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.