
Primarul Allen Coliban obținuse în iulie 2020 un certificat de urbanism pentru consolidarea și recompartimentarea casei părintești pe care o are în Schei. În august 2022, a obținut și autorizația de lucrări și s-a apucat de treabă, proiectul presupunând și mansardarea imobilului, însă, după obținerea acestor documente, Asociaţia Salvaţi Circulaţia în Scheii Braşovului a deschis o acțiune în instanță la Tribunalul Brașov în vederea anulării certificatului de urbanism obținut de edil, dar și a avizului de la Cultură, precum și a autorizației de construire.
Ieri, magistrații s-au pronunțat și au decis să anuleze documentele. Decizia nu este însă definitivă. „Anulează Certificatul de urbanism nr. 1936/30.07.2020, emis de Primarul Municipiului Braşov, Avizul nr. 72/Z/11.04.2022, emis de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Braşov şi Autorizaţia de construire nr. 373/05.08.2022, emisă de Primarul Municipiului Braşov. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Braşov”, se precizează în decizia instanței.
În spatele Asociației care l-a acționat în instanță pe edil este omul de afaceri Garbis Kehaiyan care a vrut să dezvolte pe dealurile din Schei proiectul American Dream. Acesta are mai multe procese cu municipalitatea, care nu i-a acordat avizele și autorizațiile necesare, după ce în spațiul public, încă din 2017, s-a stârnit un val de proteste al societății civile împotriva proiectului imobiliar.
Deocamdată, primarul Allen Coliban nu ne-a răspuns pentru a ne oferi un punct de vedere, urmând să revenim cu amănunte în momentul în care edilul va face precizările de rigoare.
UPDATE
Oficial, municipalitatea așteaptă motivarea instanței pentru a lua o decizie în acest caz. „Așteptăm comunicarea hotărârii instanței, ca să vedem care au fost motivele pentru care instanța a luat o astfel de hotărâre și, abia după aceea, vom lua o decizie cu privire la următoarele demersuri”, a preciat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primariei Brașov.